Sondaj: PSD pierde 4% în intenția de vot, Rafila și Ciucă se bucură de cea mai multă încredere

DE Edi Neagu | Actualizat: 02.02.2022 - 15:21
PSD a pierdut 4 procente în cele 2 luni la putere. FOTO: Facebook

USR a crescut cu două procente față de luna decembrie, iar Klaus Iohannis are 18% cotă de încredere, la fel cu George Simion. PSD a pierdut patru procente, iar AUR continuă să fie pe locul doi în preferințele electoratului, arată un sondaj Avangarde.

SHARE
După două luni de guvernare PSD a pierdut patru procente în sondaje, AUR este al doilea partid în preferințele electoratului, înaintea PNL, iar USR crește 2 procente, potrivit unui sondaj Avangarde, realizat la cererea PSD. La capitolul încredere pe primul loc se poziționează ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, iar pe ultimul Florin Cîțu la egalitate cu Liviu Dragnea, relatează hotnews.ro.
 
Potrivit sondajului Avangarde pe luna ianuarie, social-democrații sunt creditați cu 35% în intenția de vot, față de 39% în luna decembrie. AUR are o cotă electorală de 18% , PNL de 16% și USR de 12%.
 
Comparativ cu sondajul realizat în luna decembrie, PSD pierde 4 puncte procentuale, PNL -2 puncte, AUR crește cu două procente și USR urcă tot cu două, de la 10 % la 12%.
 
 
Ministrul PSD al Sănătății, Alexandru Rafila, are o cota de încredere de 39%, fiind pe locul întâi în top. El este urmat de premierul Nicolae Ciucă (PNL) - 30% , Marcel Ciolacu (PSD) 30% și Gabriela Firea (PSD) -29%.
 
Președintele Klaus Iohannis are un procent de 20%, iar George Simion de la AUR e cotat cu o încredere de 18%.
 
La polul opus se află șeful PNL, Florin Cîțu, cu doar 8% în preferințele celor chestionați, pe picior de egaliate cu fostul șef al PSD, Liviu Dragnea.
 
 
64% dintre cei chestionați nu sunt de acord cu introducerea certificatului verde la locul de muncă, în timp ce doar 14% l-ar accepta.
 
De asemenea, 69% consideră că Executivul ar trebui să renunțe pentru o perioadă la liberalizarea pieței de energie pentru a rezolva problema creșterii prețurilor la energie.
 
Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 20-31 ianuarie, pe un eșantion de 903 subiecți, prin metoda CATI (telefonic), iar marja de eroare este de 3,4% pentru un nivel de încredere de 95%.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te