Sondaj intern în PLUS despre posibila fuziune cu USR și stabilirea unei conduceri unice

DE Adelina Sahlean | 15.11.2019 - 12:49
Foto: Facebook

Membrii PLUS, partidul fondat de Dacian Cioloș, au primit un chestionar intern pe care trebuie să-l completeze pentru ca partidul să ia o decizie legată de strategia politică.

SHARE

Potrivit sondajului membrii PLUS sunt întrebați despre relația cu USR, despre posibila fuziune cu partidul lui Dan Barna și stabilirea unei conduceri unice, precum și despre o posibilă colaborare PLUS-USR-PNL la alegerile locale.

Întrebarea din barometru:

F. Dacă PLUS și USR ar fuziona, cum estimezi că ar fi procesul de fuziune (adică stabilirea unei conduceri unice, stabilirea în comun de responsabilități etc) la nivelul filialei PLUS căreia îi aparții și filialei corespondente al USR?
1. Foarte ușor
2. Ușor, cu mici dificultăți
3. Complicat, dar nu imposibil
4. Extrem de dificil
5. Nu știu

Din 10 noiembrie, imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor, că PLUS pregătește preluarea conducerii Alianței cu USR după înfrângerea lui Dan Barna în lupta pentru locul doi cu Viorica Dăncilă. Una din variantele de discuție avansate de G4Media a fost preluarea lidership-ului Alianței de către PLUS, sub forma unei fuziuni între cele două partide. Liderii PLUS intenționează să facă acest pas cât mai repede pentru a evita degradarea previzibilă a relațiilor dintre cele două partide în cadrul alianței, au explicat pentru G4Media.ro surse de la vârful partidului, potrivit G4media.

Dacian Cioloș a negat duminică seara că ar exista astfel de discuții în PLUS. ”Neg foarte ferm alegațiile că ar fi discuții subterane în cadrul PLUS, iar cine declară astfel de lucruri nu văd să aibă alt obiectiv decât acela de a semăna neîncrederea și suspiciunea între două forțe politice care lucrează de ani de zile. Într-adevăr, de mâine vom avea convorbiri telefonice cu membrii Consiliului Național, în care vom discuta modalitățile în care putem întâri colaborarea dintre cele două forțe politice trăgând concluziile rezultatului la prezidențiale. Obiectivul nostru este nu doar să mergem împreună, ci și să întârim colaborarea între cele două formațiuni politice în Alianță”, declara Dacian Ciolos în seara alegerilor, după anunțarea rezultatelor care îl plasau pe Dan Barna pe locul trei.

Una dintre întrebările din sondaj este: ”Cum apreciezi relația filialei PLUS căreia îi aparții cu filiala echivalentă a USR?”. Altă întrebare le cere membrilor PLUS să evalueze colaborarea cu USR după europarlamentare.

Respondenților li se cere să precizeze dacă ar vrea ca până la alegerile locale USR și PLUS să continue alianța, să fuzioneze sau să se separe.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te