„Conform concluziilor prezentate în urma discuțiilor cu reprezentanții ALDE, BEx (Pro România -n.r.) a decis convocarea Congresului Național Extraordinar pentru întreruperea demersurilor de fuziune a celor două formațiuni politice. Acceptând și respectând diferențele doctrinare și de viziune, PRO România și ALDE se vor concentra să reprezinte cât mai fidel interesul electoratului propriu. Cele două partide își vor continua eforturile și lupta pentru apărarea celor loviți deopotrivă de criză și de actuala guvernare”, se arată într-un comunicat al Pro România.
Pro România și ALDE au avut un congres în care se decisese fuziunea cu o lună înainte de alegerile parlamentare, mai exact pe 8 noiembrie.
Noul partid urma să se numească Pro România Social Liberal.
Pe 8 octombrie, când liderii celor două formaţiuni au anunţat că vor fuziona, Călin Popescu-Tăriceanu anunta că noul partid Pro România Social Liberal va fi o ”forţă politică de centru” care va menţine ”echilibrul" pe scena politică.