Schimbarea Codului Administrativ astfel încât prefecții și subprefecții să fie numiți politic, din rândul partidelor din coaliția de guvernare, a dus și la unele situații nu tocmai plăcute.
Soția unui politician primar, subprefect la Botoșani
Noul subprefect de Botoșani este Aneta Gireadă, fost primar în comuna Mihai Eminescu. Cariera sa politică a fost marcată de o rocadă la primărie cu soțul ei, Verginel Gireadă.
Soția i-a cedat soțului primăria comunei Mihai Eminescu. Newsweek România a scris că o biografie publică a Anetei Gireadă este de negăsit, nefiind deci clar ce competențe are.
Din 2004 în 2012, primar al comunei Mihai Eminescu din Botoșani a fost Verginel Gireadă, un fost tractorist.
În 2012, a preferat să fie ales deputat, iar primăria a fost moștenită de soția sa, Aneta, care a deținut această funcție până la alegerile locale din 2020.
În 2020, Verginel Gireadă s-a întors la primărie, fiind susținut tot de PNL.
Dumitru Verginel Gireadă a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Cluj, la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, după ce fusese trimis în judecată în 2010, de Parchetul de pe langă Tribunalul Botoşani.
Subprefectul USR PLUS vine de la PSD. PNL a numit o secretară
În Olt, un post de subprefect este ocupat de Fănel Bădici, de la USR PLUS. Presa locală a arătat că, în 2012, Florin Bădici a candidat pentru un post de consilier local PSD, în localitatea Izbiceni.
Candidatura sa este cuprinsă într-un document intern al PSD, semnat de către baronul de Olt Paul Stănescu.
Celălalt subprefect, Ana-Maria Ciaușu, nominalizat de PNL, a terminat facultatea de Management din cadrul Universității de Științe Agricole din București la 39 de ani. Prima slujbă consemnată în biografia ei este de secretară, când avea 27 de ani.
În 2014, a devenit referent al unui birou parlamentar.
Citește și: Subprefectul USR de Olt, un fost candidat PSD. Subprefectul PNL, o fostă secretară
A luat sau nu spor de studii superioare subprefectul de Alba
Noul subprefect de Alba, Viorel Rașcovici are 51 de ani și este pensionar special, fiind polițist înainte de a intra în politică, susținut de USR PLUS.
În cv-ul său, acesta susține că a urmat cursurile Facultății de Drept – Academia de Tehnoeconomie și Cooperare Româno-Americană București. Doar că această academie nu a fost niciodată acreditată sau măcar autorizată, fiind chiar desființată între timp, potrivit presei locale.
În schimb, Vioreș Rașcovici a ajuns în conducerea Prefecturii Alba pe baza unei declarații pe propria răspundere că ar avea studii superioare recunoscute de Ministerul Educației.
Actualul subprefect s-a pensionat în 2018, cu pensie specială. S-a înscris in USR, iar la alegerile locale din 2020 a fost ales consilier local in comuna Cergău.
Ministerul de Interne desfășoară o anchetă, pentru că există suspiciunea că, pe când era polițist, ar fi beneficiat timp de 11 ani de sporuri aferente studiilor superioare, deși practic are oficial doare studii medii, potrivit Alba24.
Din prefect, subprefect, la Vaslui
Mircea Gologan, susținut de PNL, a fost până în martie anul acesta prefectul județului Vaslui. A pierdut această funcție, în urma negocierilor din coaliția de guvernare, postul revenind USR PLUS.
Totuși, acesta nu a părăsit instituția Prefecturii, pentru că a fost numit subprefect din partea PNL.