Vineri, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Câţu este propunerea lui Lucian Heiuş la Ministerul Finanţelor.
„Începând de luni, vom avea un calendar pentru aceste negocieri pentru a forma o majoritate. Sper că PSD nu va tergiversa şi de această dată calendarul. Sper să avem cât mai rapid audierile miniştrilor şi votul în Parlament. (...) Să convingi PSD este mai greu, dar vom încerca", a explicat Florin Cîțu, citat de Agerpres.
USR: Nu există cec în alb
Șeful USR, Dan Barna, a declarat, vineri, că „nu există un cec în alb al USR în ceea ce priveşte viitorul guvern şi PNL. Vom vedea în urma discuţiilor de săptămâna viitoare şi în urma audierilor din Parlament care va fi poziţia de vot a USR. Din ceea ce se întâmplă, din poziţia premierului desemnat e foarte clar că propunerea şi dorinţa USR de a intra asumat la guvernare a fost respinsă de PNL”.
PMP: Ar fi fost de preferat o formulă guvernamentală formată din PNL, USR, PMP
Liderul PMP, Eugen Tomac, a afirmat că este adeptul ideii de a instala un Guvern şi a-l trece prin Parlament, precizând că reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară vor participa la negocierile cu liberalii. El spunea, tot vineri, că ar fi fost de preferat ca premierul desemnat să fi venit cu o formulă guvernamentală formată din PNL, USR şi PMP.
ALDE: Un guvern făcut să fie respins
Șeful ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a susținut că Executivul Cîțu este „un guvern făcut să fie respins! Cum spuneam de miercuri seară, acest guvern a fost desemnat să pice. Nu poţi veni cu o listă de miniştri care a fost respinsă, într-o mare proporţie, de Parlament în comisiile de specialitate".
Pro România: Votăm împotrivă
„Noi am spus că suntem partid de opoziţie. Vom vota împotriva învestirii unui Guvern al PNL care nu are nici legitimitate suficientă", a declarat Adrian Țuțuianu, vicepreședintele Pro România.
UDMR: Ei în continuare doresc un guvern monocolor PNL
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a fost şi el de părere că liberalii au întocmit lista noului Cabinet cu intenţia de a fi, cel mai probabil, respinsă de Parlament, deoarece „ei în continuare doresc un guvern monocolor PNL, nu se gândesc la un guvern de coaliţie de niciun fel, nici măcar nu au negociat, nu s-au interesat dacă cineva ar susţine'' o astfel de componenţă.
PSD „este convins că liberalii pot să coaguleze o majoritate”
În ce priveşte PSD, senatorul Lucian Romaşcanu a anunţat că social-democraţii au ca prioritate un guvern stabil: „PSD este convins că liberalii pot să coaguleze o majoritate, fără PSD, care să voteze învestirea acestui nou guvern".