"Ce m-a frapat foarte tare e că l-am văzut ieri, mi se pare, Superman. Cred că aici e nevoie de o anumită profesie care să rezolve această problemă. Ai aruncat ţara în criză, eşti ameninţat de moţiune de cenzură, societatea românească şi economia sunt afectate de provocări extrem de dificile - preţul la energie, creşterea preţului la alimente şi multe alte lucruri, creşterea numărului de infectări în valul 4 al pandemiei - şi tu, când îi dai afară pe userişti seara şi a doua zi le-ai cerut să se întoarcă în Guvern, când le dai afară toţi oamenii care au fost numiţi, să te postezi în Superman chiar mi se pare o problemă mare pentru PNL", a afirmat Orban.
Citește și: Prefectul USR PLUS de Suceava se plânge că a fost dat afară, deși n-a colaborat cu AUR, ca șefii lui
Acesta a comentat şi candidatura lui Cîţu la şefia partidului.
"Totuşi, trebuie să ai ceva în spate, să fi făcut ceva să candidezi pe scaunul Brătienilor, să râvneşti la scaunul Brătienilor, pe care au stat Mircea Ionescu Quintus, Radu Câmpeanu, Theodor Stolojan. Aşa, să râvneşti la preşedinţia PNL, tam-nesam, când nici nu ţi s-a uscat cerneala de pe adeziune şi când nici n-ai împlinit cinci ani vechime, e totuşi, hai să zicem, îndrăzneală, ca să nu spunem altcumva", a spus Orban.
Citește și: Peste un milion de familii din România nu fac față facturilor la gaz și energie
Preşedintele PNL a adăugat că are o strângere de inimă atunci când intră pe pagina de Facebook la "echipa demolatoare", unde vede un val de critici.
"Un asemenea val împotriva unui liberal nu am văzut în 31 de ani de politică. Iar asta afectează partidul. În teritoriu nu cred că auzim multe lucruri bune despre Cîţu", a susţinut Ludovic Orban.