Orban: Au fost presiuni să închidem granițele. Nu îi oprim pe românii din diaspora să vină în țară

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 15.03.2020 - 19:15

Premierul României a menționat că nu se pune problema ca românii din străinătate să nu mai poată reveni în țară.

SHARE

„Obiectivul nostru e de a crește capacitatea de diagnosticare, prin creșterea numărului de aparate Real Time PCR, cu care se fac testele, să creștem numărul de kituri pentru testare și să creștem numărul de persoane cu expertiza și competența să facă analizele.

Suntem în curs de achiziție de Real TIME PCR-uri și de kituri neceasre pentru analize, pentru instrumentele de recoltare a probelor. Am luat măsuri de utilizare a unor instrumente și din alte domenii, de exemplu de la ANSVSA.

Așteptăm la începutul săptămânii vitoare achiziționarea a cel puțin 20 de aparate noi cu câte o mie de kituri fiecare.

Dar cea mai importantă limitare e legată de persoanele care au competența de a face analizele și aici vom încerca să avem un număr cât mai mare”, a declarat Ludovic Orban, în conferința de presă on line susținută duminică.

Pe de altă parte, premierul a menționat că a existat o mare presiune ca România să închidă granițele.

„Am dat un răspuns legal: nu le putem închide, pentru că am forța românii din străinătate să nu mai poată veni acasă. În funcție de țara sau zona din care vin, odată cu venirea în țară vor fi supuși carantinei sau autoizolării, pentru că există riscul să fie purtători. Am făcut-o ca să îi protejăm: să intre în carantină (dacă vin din zone carantinate) sau în izolare la domiciliu.

Citește și Ludovic Orban: Luăm în calcul plafonarea prețurilor la medicamente și dezinfectanți

Dacă ai cea mai mică suspiciune că ai putea fi contaminat, e un act de responsabilitate să te izolezi, să eviți contactele pentru că riști să transmiți virusul.

Dacă ai suspiciuni și mergi în comunitate, transmiți prin strănut, tuse e ca și cum ai trage cu pistolul în ceilalți. Trebuie responsabilitate.

Eu m-am izolat ca să nu existe riscul să transmit altcuiva virusul dacă aș fi purtător al virusului. E o restrângere necesară.

Le transmit românilor din străinătate că nu le vom restrânge accesul în țară, dar dacă vin din zone afectate există aceste obligații (carantină sau izolare - n.r.)).

Transportăm pe calea aerului cu aeronave ale statului doar pe cei care nu se pot întoarce, cazuri speciale în care putem interveni pentru un număr restrâns”, a avertizat Ludovic Orban.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te