“Neamul Ursăcheștilor, slăvit fie-i numele de țărani simpli, răzăși de pe dealurile Hușilor, cărora Ștefan însuși zice-se că le-a dat 14 prăjini odată și încă 12 altă dată, a ajuns în Guvernul României. Numele mi l-am luat de la mama și de la părinții ei, am sărit peste o generație și tare aș vrea să îl văd pe Tataia citind acum Monitorul Oficial, ca să vadă că nepoata lui e Secretară de Stat și uite așa a ajuns în guvern numele la care ținea atât de mult, odată cu nepoata care îi asculta vrăjită istoriile luptelor de la Cotul Donului.
E soare astăzi la București. Și îmi petrec prima zi cu noii colegi de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni“, a scris Ursache pe Facebook.
Oana Ursache a făcut facultatea de limbi străine la Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava, iar din 2011 este lector de limba română la Universitatea din Granada.
Presa a scris că fiica ei a fost angajată la cabinetul Siminei Tulbure, deputat USRPLUS ales în circumscripția Diaspora.
„Am luat la mână și notițele pe care le-am luat în timpul interviului meu cu Sînziana și recunosc că deși sunt obosită, m-am bucurat să-mi aduc aminte de acel moment. Este o persoană pe care se vede de la o poștă că vrea să demonstreze și să se afirme, făcând lucruri bune pentru țară”, a explicat deputata Tulbure într-un e-mail publicat făcut public.