Mii de români, gata de „vărsare de sânge” la îndemnul lui Simion. „Facem Revoluție! Până la capăt”

DE Alex Darvari | Actualizat: 22.05.2025 - 19:50
George Simion - Foto: INQUAM PHOTOS / Codrin Unici
George Simion - Foto: INQUAM PHOTOS / Codrin Unici

George Simion i-a chemat pe susținătorii săi în stradă după ce CCR a validat alegerea lui Nicușor Dan în funcția de președinte al României. Simion a spus că duminică seara a evitat o vărsare de sânge. Acum, nu mai vrea să o evite și instigă la revolte.

SHARE

George Simion își îndeamnă susținătorii săi să iasă în stradă să se revolte. 

„CCR a continuat lovitura de stat! Nu ne rămâne decât să luptăm! Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptămâni!”, a scris George Simion.

Citește și: Călin Georgescu își cheamă susținătorii la violențe în stradă și amenință presa și CCR: Veți regreta

Mii de români, gata de „vărsare de sânge” la îndemnul lui Simion. „Facem Revoluție! Până la capăt”

Pentru ce cheamă George Simion oamenii în stradă? Pentru o plimbare pe Calea Victoriei? Pentru un protest cu luminile de la telefon îndreptate spre cer, la ora 21.00?

Ne lămurim dacă ne întoarcem la o declarație făcută de același George Simion. Simion a spus, luni dimineața, că l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru a evita o „vărsare de sânge”.

„Motivul pentru care eu, având în vedere cifrele din secțiile de vot, l-am felicitat pe Nicușor Dan, a fost faptul că iubesc România, poporul român și nu-mi doresc vreodată să văd vărsare de sânge în țara noastră, care să justifice haosul și preluarea puterii de către unii. (...) Puteți să vă ascundeți și în gura de șarpe și tot vă vom găsi, dacă veți încerca să intimidați opoziția politică, presa liberă și mediul economic”, a spus Simion luni dimneața.

George Simion: Vă îndemn să luptăm. Azi și mâine

Astăzi, George Simion nu mai vrea să evite „o vărsare de sânge” și le cere celor care l-au votat „să luptăm! Vă chem alături de mine, azi și în următoarele săptămâni!”

În numai 2 ore de la publicarea postării sunt 34.000 de aprecieri, 12.000 de comentarii si 2.400 de distribuiri. Captura foto de mai sus e după prima oră de la publicare.

În urma postării, mii de români s-au alăturat lui George Simion și declară că sunt gata să meargă cu el „până la capăt. Alții comentează că vor o „Revoluție” după instigarea la nesupunere și violențe lansată de George Simion.

Mai jos câteva exemple. Am păstrat exact scrierea celor care vor să vină alături de Simion:

Geanina: Era clar că așa va fi!! Ne mai mirăm! Am fost jucați de sistem.

Andrei: Ar trebuii renumărarea voturilor de la 0. Voturile clar au fost fraudate. Nu au fost câștigate corect! Mass Media este plină de dovezi. Dar nu se autosesizează nimeni!

Suzana: REVOLUTIE ! Atat ne-a mai ramas

Laurentiu: Singura soluție inco revoluție votul celor mulți nu contează romania este un stat mafiot oligarfic

Tot respectul Poporului domnul George Simion dar se pare că în România fără vărsare de sânge nu mai putem face nimic.

Nu puțini se declară de acord, așa cum se vede mai sus.

Rusia nu mai vrea să preia pașnic România

Rezultatul alegerilor prezidențiale din România a provocat iritare în rândul propagandiștilor lui Vladimir Putin. Și de această dată, mesajele Rusiei sunt sincronizate perfect cu George Simion și Călin Georgescu.

Într-o emisiune difuzată la o televiziune din Rusia, susținători ai regimului de la Kremlin s-au plâns că „nu se mai poate face nimic pe cale pașnică” cu România, în urma victoriei lui Nicușor Dan.

Citește și: Simion pretinde că a oprit vărsarea de sânge anunțată de Georgescu în urmă cu 3 luni: Confiscăm tot

„Ce se poate face cu o astfel de conducere europeană? Din păcate, evenimentele care au avut loc la București au arătat că nu se poate face nimic cu ei pe cale pașnică. Băieții s-au compromis complet. Democrația liberală a obținut o nouă victorie. Nu în sensul că primarul Bucureștiului a fost declarat învingător, ci în sensul că au perfecționat tehnicile de a se menține la putere în orice circumstanțe.”

Călin Georgescu a amenințat și el cu „vărsare de sânge”

Potrivit unor stenograme făcute publice, Călin Georgescu și legionarii din jurul său plănuiau în cele mai mici detalii distrugerea totală a României, instaurarea unui regim fascist, confiscarea tuturor averilor românilor, naționalizarea tuturor companiilor străine din România, pe modelul Rusiei și scoaterea României din Uniunea Europeană și din NATO.

„Va fi ca-n China! Cu glonț pe masă, fratele meu și va fi jihad. Se termină tot. Europa se rupe. Urmează o perioadă grea și foarte grea pentru ăia care au furat și pentru ăștia care vor veni și care sunt tâmpiți și vor sânge pe pereți (aceleași amenințări folosite și de George Simion în discursul de pe 20 mai 2025 n.red). La fel, pentru că eu am reușit în acest moment să pun România pe hartă.

De fapt, poporul, nu România... că România e o corporație!”, spunea Dinu Adrian Robertin, din cercul lui Călin Georgescu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te