La șase ani după plecarea lui Florin Cîțu din SUA, pe 21 iulie 2008, avocatul Charles L.Litow depune o plângere în instanța din Iowa (Tribunalul Districtual din Iowa pentru Comitatul Story), prin care susține că este autorizat de către firma americană Clarke Jordan Financial LC ca să introducă un proces împotriva lui Florin Vasile Cîțu, arată Mediafax.
Firma americană îl acuză că are o datorie la bancă de 6.698,73 de dolari în urma tranzacțiilor de pe cardul de credit, că Florin Cîțu nu și-a respectat contractul, că i-a trimis acestuia o notificare, și cere oficial în instanță, prin procesul civil deschis cu numărul LACV044600, de la Florin Cîțu datoria, plus dobânda aferentă, plus o datorie în cazul neplății de 5%, plus costuri de judecată și orice altă compensație consideră instanța.
În total, Clarke Jordan Financial, LC cere de la Florin Cîțu peste 9755,27 de dolari în plângerea depusă la Tribunalul Districtual din Iowa pentru Comitatul Story.
Investigatorul profesionist Raymond C Miller susține că printr-o cercetare sârguincioasă/ „diligent search” i-a transmis documentele personal lui Florin Cîțu, la casa unde locuia Florin Cîțu sau „la locația acestuia obișnuită, unui membru al familiei acestuia, unui manager, unui funcționar, proprietar sau custode sau unei persoane care era cu el”.
Documentul instanței semnat de judecătorul Steven P. Van Marel arată, într-o notificare olografă, că speța civilă (Case No. LACV044600, Clarke-Jordan Financial, LC vs Florin V Cîțu) a fost respinsă în următoarea zi după expirarea termenului pentru notificarea lui Florin Cîțu, respectiv pe 24 februarie 2009.
Costurile judiciare ale procesului civil din SUA au fost de 100 de dolari.
Citește și: Președintele Afganistanului a fugit din țară
„Without prejudice” este un termen legal folosit în procedura civilă legală a SUA care permite reluarea cauzei în viitor. Astfel, prin „dismissed without prejudice” acțiunea civilă este respinsă dar rămâne deschisă posibilitatea ca reclamantul să formuleze o altă acțiune pentru aceeași cerere.
Documentele puse la dispoziție de către autoritățile americane nu indică o revenire a firmei Clarke Jordan Financial LC în procesul civil împotriva lui Florin Cîțu.