Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni, la sediul partidului, că aseară i-a predat secretarului general al partidului demisia şi că este un gest unilateral. O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri, a mai spus el.
„În primul rând aș dori să felicit pe cei care s-au calificat, conform votului românilor, în turul doi. I-am și scris doamnei Lasconi, am și sunat-o și am felicitat-o!, a declarat Marcel Ciolacu luni după-amiază. Liderul PSD a spus că formațiunea sa nu va contesta rezultatul alegerilor.
Citește și: Călin Georgescu, susținut de un fermier cu avere de 15.000.000€. Soția, „călcată” de Anti-Fraudă
„PSD nu va face nicio contestație, chiar dacă diferența este foarte mică. Eu aseară i-am dat secretarului general demisia. Astăzi la ora 17.00 am convocat un Consiliu Politic Național și o să venim după Consiliu și o să comunicăm decizia”.
Marcel Ciolacu a anunțat că după alegerile parlamentare se vor organiza alegeri interne în PSD și el nu va mai candida pentru nicio funcție în partid.
„În primul rând nu vorbim de o acceptare a demisiei pentru că demisia e un act unilateral. O să rămân alături de colegii mei până duminică la alegeri. Sunt ferm convins că vom veni și cu un calendar de alegeri în interiorul PSD. Eu Marcel Ciolacu nu voi candida pentru nicio funcție”, a spus Ciolacu.