VIDEO Iohannis, la negocierile de la Bruxelles: Pentru România, statul de drept nu este o problemă

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 19.07.2020 - 15:10
Sursa foto: Administrația Prezidențială
Sursa foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, că este „moderat optimist” privind șansele ca liderii UE să ajungă la un acord asupra planului de relansare după criza COVID.

SHARE

Șeful statului a arătat că, în ceea ce privește condiționarea fondurilor UE de statul de drept, „pentru România nu este o problemă”. 

„Sunt moderat optimist, avem încă o șansă și cred că astăzi este ziua decisivă, când ne vom da seama dacă putem acum, în această sesiune, să ajungem la un acord sau dacă trebuie să revenim peste câteva săptămâni pentru a relua aceste înțelegeri”, a spus Iohannis, într-o declarație de presă, la Bruxelles. 

După două zile de negocieri, cei 27 de șefi de stat și de guvern nu au putut încă „ajunge la un acord pe viitorul exercițiu financiar și pe fondurile de relansare economică”, a precizat președintele, notând însă că „vestea bună este că toată lumea își dorește să ajungem la un acord”.

 

„Sunt teme foarte complicate, ca să se înțeleagă de ce nu s-a ajuns încă la un acord. Nu se discută doar despre cuantum, deci despre sume. Se discută, de exemplu, foarte aprins despre proporția între granturi, adică fonduri practic nerambursabile, și împrumuturi pentru fiecare țară și suma totală.

Se discută foarte intens despre condițiile de acordare a acestor sume, așa-numitele condiții de gestionare sau de guvernanță a fondurilor, unde, sigur, unii doresc o abordare mai lejeră, mai bazată pe abordări naționale, alții își doresc un control foarte strict din partea Consiliului sau din partea Comisiei, deci problemele sunt complicate. Pe de altă parte, pentru acordarea acestor fonduri, foarte multe state membre solicită o legătură strânsă cu verificarea statului de drept, care iarăși este o temă care a dus la multe discuții.

Ca și o notă, pentru România statul de drept nu este o problemă și nu ne opunem unei legături, fiindcă, din fericire, în România tema statului de drept a fost rezolvată în sens pozitiv prin referendumul de anul trecut și prin schimbările politice care s-au făcut, deci, iată, la acest capitol stăm bine.

Deocamdată, se negociază și astăzi încă în formate mai mici, urmând ca peste puțin timp să începem un nou plen, să verificăm în ce măsură putem să facem progrese și în ce măsură pozițiile statelor membre și ale grupurilor se pot apropia și, în final, armoniza”, a mai arătat președintele. 

Pentru România, a precizat șeful statului, temele prioritare sunt aceleași: fonduri consistente, bani pentru politicile de coeziune, pentru agricultură, funduri de relansare economică și flexibilizarea politicilor de finanțare. 

„Avem nevoie de fonduri substanțiale pentru revigorare economică și, în afară de asta, pentru mine și pentru noi în general o flexibilitate rezonabilă între fonduri și felul în care se gestionează fondurile este vitală. Până în momentul acesta, lucrurile pentru România s-au negociat, s-au mișcat într-un mod rezonabil, dar aici, la negocieri, până când nu s-a negociat tot, practic nu s-a negociat nimic”, a adăugat președintele. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te