"În toate colțurile Ucrainei vestea a fost primită cu entuziasm. În cele din urmă există o șansă de a construi o țară unită și independentă. Din păcate, aceasta a fost ratată. Ambițiile politicienilor i-au împiedicat să realizeze cu adevărat unitatea statului. Unitate nu în vorbe, ci în fapte.
În scurt timp, UPR a părăsit Kievul la presiunea bolșevicilor, iar cea mai mare parte a teritoriului Galiției a fost ocupată de trupele poloneze, Bucovina de Nord a fost ocupată de România, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. Au trecut peste 100 de ani. Am tras vreo concluzie din această întâmplare? Ne învață un principiu simplu, dar vital pentru Ucraina: numai împreună suntem puternici", a susținut Zelenski într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Unității Ucrainei.
Ministerul Afacerilor Externe din România a cerut clarificări pe subiect, iar ambasadorul ucrainean în țara noaastră dat înapoi, susținând că a fost vorba de o „eroare de traducere”.
Înainte de a stabili care au fost motivele liderului de la Kiev de a lansa o astfel de acuzație, trebuie spus de la bun început că ea reprezintă un fals istoric.
Citește un portret al lui Volodimir Zelenski: De la comedie, la politică. The Joker, surpriza prezidențialelor din Ucraina
Un ”fake news”, similar cu cele răspândite de mașina de propagandă a Rusiei, care se folosește de disputele teritoriale dintre vecinii săi, provocate de Uniunea Sovietică în anii Celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a alimenta conflicte la granițele sale.
Bucovina de Nord este, în prezent, parte a Ucrainei, pentru că a fost anexată de URSS în baza Pactului Ribbentrop-Molotov, in 28 iunie 1940, și a rămas parte din ea până la destramarea acesteia, în 1991, rămânând ”moștenire” Kievului.
Până atunci ea a facut parte din Principatul Moldovei, până în 1774, a intrat în componența Imperiului Habsburgic, iar la 28 noiembrie 1918, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, s-a unit cu România, prin votul dat de Congresul General al Bucovinei. Unirea a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919.
Așadar, de ce a făcut Zelenski o astfel de declarație? Mai degrabă din rațiuni interne. Declarația nu este parte dintr-o campanie externă de contestare a granițelor actuale, ci este doar o afirmație populist-patriotică, menită a-i servi agendei interne a lui Zelenski.
Contextul în care președintele Ucrainei a lansat această declarație îi dă puternice conotații electorale, politicianiste. Acuzația la adresa României a fost lansată într-un mesaj cu prilejul Zilei Unității Ucrainei, ceea ce înseamnă că Zelenski a apăsat cu putere pe pedala naționalistă. Asta nu miră, pentru că în Ucraina, cu o viață politică subdezvoltată ce amintește de România anilor '90, naționalismul este rețeta predilectă.
De altfel, deși un președinte catalogat drept progresist, Zelenski și-a câștigat mandatul apelând la astfel de stratageme.
Pe de altă parte, afirmația lui Zelenski se înscrie în tonul declarațiilor antiromânești ale predecesorilor săi, parte integrantă dintr-o politică ucraineană de stat împotriva minorităților naționale.
În aprilie 2019, Petro Poroșenko, președintele anterior, a promulgat în ultimele zile de mandat, după alegerea lui Zelenski, o lege privind limba de stat, care prevede obligativitatea folosirii limbii ucrainene în toate domeniile vieţii, cu excepţia convorbirilor particulare şi a procesiunilor religioase.
Legea care limitează drastic dreptul minorităților, inclusiv al celei românești care numără circa 600.000 de persoane, de a-și folosi limba maternă, a intrat în vigoare în iulie 2019. Deși Zelenski a criticat-o, legea nu a fost modificată nici până astăzi.
Un alt episod agresiv al autorităților ucrainene s-a petrecut în 2018, tot în mandatul lui Poroșenko, când ofițerii serviciului de securitate SBU au percheziționat Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, instituție a Guvernului României, lansând acuzații de incitare la separatism, confiscând hărți ale României interbelice și materiale didactice.
Citește și:
Președintele Ucrainei, gafă în cunoștințe istorice: România a ocupat nordul Bucovinei în 1918
MAE solicită Ucrainei clarificări după afirmațiile președintelui Zelenski referitor la Bucovina
Rolul retoricii naționaliste și antiromânești ale lui Zelenski este de a disipa din tensiunea acumulată împotriva sa, generată de cei care-l acuză de prea multă disponibilitate de a pacifica estul Ucrainei în condițiile impuse de Rusia.
Zelenski face pași serioși în a accepta federalizarea țării, prin acceptarea organizării de alegeri locale în estul rusofon și controlat de separatiști, alegeri în urma cărora provincia va căpăta un grad ridicat de autonomie.
Naționaliștii de la Kiev îi reproșează lui Zelenski că nu face suficient pentru a proteja integritatea teritorială a Ucrainei.
Liderii a trei importante partide din opoziție au semnat un acord prin care-i cer președintelui să nu accepte nici un fel de compromis care să ducă la federalizare, abandonarea proiectului integrării europene și euro-atlantice, să nu accepte alegeri în zonele ocupate, controlate de separatiștii pro-ruși, să insiste pentru evacuarea trupelor rusești, pentru dezarmarea milițiilor separatiste și – mai ales – pentru preluarea controlului asupra graniței de stat dintre Ucraina și Rusia în sectorul Lugansk și Donețk.
În capitală și în vestul Ucrainei, au fost organizate ample demonstrații de protest, cele mai mari de la Euromaidanul din urmă cu șase ani. Zelenski are, așadar, nevoie de sprijin popular pentru a rezista presiunilor interne și externe, din partea Rusiei, și apelează la naționalism. Atitudinea i-ar putea dăuna în relația cu România, alți vecini ai săi și Uniunea Europeană.
La începutul lunii decembrie 2019, a avut loc prima întâlnire Putin- Zelenski, la Paris. După întâlnire, președintele rus s-a arătat satisfăcut de negocierile purtate cu omologul său ucrainean, care au durat circa o oră și 20 de minute. Afirmația lui Putin a turnat și mai mult gaz peste focul naționaliștilor.
O altă cauză a comportamentului agresiv al liderilor de la Kiev împotriva României, inclusiv al lui Volodimir Zelenski, este și indulgența cu care România a tratat aceste incidente diplomatice. Reacțiile firave ale Bucureștiului (luări de poziție declarative, nu o strategie eficientă de a combate comportamentul Kievului) i-au transformat pe românii din Ucraina în victime sigure ale politicii de asimilare derulate de autoritățile ucrainene.
