CUVÂNTUL SĂPTĂMÂNII: Abramburica

DE Cristian Preda | Actualizat: 16.08.2019 - 08:31

SHARE

Cuvântul acesta nu există în dicționare, deși a intrat în vorbirea curentă de mai bine de un sfert de veac. A fost inițial numele unui personaj dintr-un serial tv pentru copii. Unul lansat la debutul tranziției de la un regim totalitar la unul democratic.

Versurile care deschideau emisiunea spun totul despre calitatea producției respective: „Mii de prieteni, jocuri, bucurii,/ Pentru cei mai isteți copii,/ Cântece vesele, prăjituri asortate,/ Toate acestea vor fi-n realitate,/ Cuvântul magic dacă-l vei rosti: Abracadabra!“.

Exclamația de final dădea titlul emisiunii, în care apărea o Abramburică și un Abramburici.

Așa cum poate ghici orice persoană educată, cele două nume aveau drept rădăcină termenul „brambura“, cunoscut din expresia „a umbla brambura“.

Verbul „a bramburi“ înseamnă, conform DEX, atât „a merge fără o țintă precisă“, cât și „a încurca“, sau „a semăna dezordine“.

La un moment dat, varianta feminină a devenit un termen politic, și anume atunci când la Ministerul Educației a fost numită Ecaterina Andronescu.

E singura femeie care a ocupat acest post. De patru ori. Porecla i-a fost atribuită la primul mandat, început acum aproape 20 de ani, când serialul cu pricina rula încă la tv.

Nimeni nu mai știe care a fost declarația sau decizia care au făcut ca Andronescu să fie identificată cu dezordinea din școala românească. C

um ea e și singura care a preluat portofoliul educației de mai multe ori, a devenit emblema haosului legislativ și a consecințelor acestuia: scăderea calității, creșterea abandonului, decepția familiilor.

După ce ocupase fotoliul de ministru în guvernele Năstase, Boc și Ponta, Abramburica a revenit în strada Gen. Berthelot în echipa Vioricăi Dăncilă.

După un agramat și înainte de un altul. Ambii, ca și ea, rectori ai unor Universități. Astrele s-au aliniat ca să evoce brambureala absolută.

Abramburica a fost demisă, dar nu pentru că ar fi dat încă o dată peste cap regulile, calendarul, exigențele și așteptările legate de educație.

Motivul e altul. O fată de 15 ani a fost răpită și ucisă de o bestie, după ce urcase în mașina acestuia făcând autostopul.

Crima a ieșit la iveală și a creat multă emoție și un imens scandal. Fata a sunat la 112, cerând ajutor, dar poliția n-a ajuns la locul faptei decât după 19 ore. Impotența statului, incapacitatea instituțiilor sale de a proteja viața cetățenilor a fost denunțată pe multe voci.

Doar Abramburica s-a trezit să spună că ea a fost învățată acasă să nu urce în mașina unui necunoscut.

A vrut parcă să vădească faptul că brambureala din educație are o cauză etică. Personajul Abramburica îi făcea pe copii să zâmbească, ministra poreclită astfel a răvășit mințile și sufletele multor generații.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te