Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a afirmat, joi, că legislația, în momentul de față, nu permite adoptarea unor soluții specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanțele judecătorești ale unor decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale.
Declarația vine după ce un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a admis, joi, o cerere prin care se solicita suspendarea hotărârii CCR din 6 decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile prezidențiale.
Reacția Ministrului Justiției după anularea deciziei CCR privind alegerile: „Legea nu permite”
„Am observat și eu existența unei astfel de hotărâri judecătorești. Urmează să analizăm contextul în care aceasta a fost adoptată, pentru a stabili în ce măsură pot să fie exercitate atribuții instituționale ale ministerului nostru cu privire la exercitarea unor verificări disciplinare, întrucât, strict la nivel teoretic, nu există căi de atac în legislația din România prin care decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale, care nu sunt acte administrative conform legislației, să fie atacate în contenciosul administrativ.
Citește și: Caz unic în România. Un tribunal anulează decizia CCR legată de alegerile din decembrie
Legea, în momentul de față, nu permite adoptarea unor soluții specifice contenciosului administrativ de suspendare sau anulare de către instanțele judecătorești ale unor decizii sau hotărâri ale Curții Constituționale”, a declarat Marinescu, la B1 TV.
Potrivit ministrului, alegerile prezidențiale din luna mai nu sunt afectate de decizia Curții de Apel Ploiești.
„Dacă este să analizăm efectele unei astfel de hotărâri judecătorești, veți observa că actele administrative care au fost adoptate de către Guvern în organizarea alegerilor nu sunt vizate de această hotărâre judecătorească, nu sunt suspendate sau anulate și, în consecință, organizarea alegerilor produce în continuare efecte, astfel încât vom avea în continuare alegeri”, a explicat Radu Marinescu.
Citește și CCR explică anularea alegerilor: vot manipulat prin finanțare ascunsă și promovare agresivă, ilegală