Câţi dintre români sunt gata să moară pentru țară, într-un război? Câți ar fugi de acasă? Mai puțini oameni sunt dispuși să lupte pentru țara lor, în comparație cu acum zece ani, conform Gallup International.
Unul din doi adulți din întreaga lume declară că ar lupta pentru țara lor, dacă ar exista un război, un al treilea nu, iar ceilalți nu sunt siguri.
Câţi dintre români sunt gata să moară pentru țară, într-un război? Câți ar fugi de acasă?
Se pare că dorința de a lupta a scăzut după izbucnirea mai multor conflicte în ultimii ani. În 2014, de exemplu, când am asistat la anexarea Crimeei de către Federația Rusă, atitudinile față de aceeași întrebare în întreaga lume erau 61% dispuși să lupte și 27% de opinie opusă.
Românii sunt în zona mediană a clasamentului realizat de Gallup. Dacă România ar fi atacată, 42% s-ar duce să moară pentru ţara lor, iar 39% nu.
La nivel mondial, acum există o diviziune clară între sudul/estul global și nordul/vestul global, în disponibilitatea de a lupta pentru țara lor.
Citeşte şi: Cum insistă Armata Română, pe recrutările de soldaţi şi gradaţi profesionişti
În timp ce cetățenii UE (32% dispuși să lupte), SUA (41%) și Canada (34%) sunt mult mai puțin dispuși să lupte pentru țara lor, dacă ar exista un război, cetăţenii din Asia de Vest (77%), Orientul Mijlociu, unde tensiunea este acum mare, (73%) și India (76%) sunt mult mai pregătiţi să lupte pentru țara lor, dacă este nevoie.
Excepția este în Europa, unde oamenii își exprimă mai multă disponibilitate de a-și apăra personal țara dacă a existat deja un război, în acele țări care nu fac parte din UE – aproximativ 60% de acolo spun că sunt dispuși să lupte.
Foto: MApN
Cele mai angrenate în răspunsul individual „da” sunt Armenia (96%), Arabia Saudită (94%), Azerbaidjan (88%), Pakistan (86%) și Georgia (83%). Cei mai puțin dispuși (adică livratori de răspunsuri negative) sunt Italia (78%), Austria (62%), Germania (57%), Nigeria (54%) și Spania (53%).
Citeşte şi: Armata Română caută recruți. 5000 de locuri sunt disponibile. Ce criterii trebuie îndeplinite?
În Rusia, 32% (în scădere față de 59%, în urmă cu zece ani) spun că sunt gata să intre în război pentru țara lor, dacă este nevoie, 20% nu sunt, iar o pondere semnificativă de 48% a răspuns „nu știu”.
Întrebarea a fost pusă într-o țară în care opoziția față de război este o crimă. În Ucraina, oamenii sunt mai dispuși să-și apere personal țara – 62% (nici o schimbare față de acum 10 ani), dar 33% spun că nu ar face acest lucru.
În această țară, negocierile de pace sunt acum interzise prin lege. Problema este că tinerii individualişti de astăzi, orientaţi spre carieră, sunt reticenţi să se alăture. Și nu doar Europa se luptă cu recrutarea. În și în jurul punctelor fierbinți de conflict din lume, întrebarea cum să aduci mai mulți oameni în uniformă este vitală.
Citeşte şi: FOTO&VIDEO Armata s-a dotat cu 1.100 de camioane militare. Cum acționează
Unele țări reconsideră o soluție veche: serviciul militar obligatoriu pentru tineri (sau bărbați), adesea pentru absolvenții școlii. Terminologia variază. Conscripția înseamnă de obicei constrângerea civililor să se înroleze în forțele armate, în timp ce serviciul militar se referă adesea la un subset al acestora: ordonarea tinerilor să facă o perioadă de stagiu militar.
La începutul secolului al XX-lea, aproximativ 80% din țări aveau o formă de conscripție, conform The Economist; la mijlocul anilor 2010, era puțin sub 40%. Practica a atins apogeul în timpul războaielor mondiale și multe țări au continuat să se bazeze pe ea, pe tot parcursul războiului rece.
Războiul viitorului
Apoi, accentul Occidentului s-a îndreptat către campaniile de contrainsurgență de înaltă tehnologie, cum ar fi cele din Afganistan și Irak. Armatele de masă, bazate pe recruţi, au fost în mare parte înlocuite de forțe profesioniste de voluntari, mai reduse ca număr de militari.
Pe de altă parte, apariţie supertehnologiei permite acum ca un singur soldat să poate să fie la fel de bun luptător ca 100 de soldaţi clasici.
Din 1995, 13 membri ai OCDE, club format în mare parte din țări bogate, au renunțat la recrutare. Toți cei 32 de membri NATO au renunțat la aceasta. Dar țări autoritare, precum Iran, Coreea de Nord și Rusia, și-au dublat armatele.
Întrebarea pe care şi-o pun experţii militari este: ce faci cu o armată supertehnologizată de profesionişti, în faţa "cărnii de tun" trimise de exemplu de Putin? Evoluţiile din războiul din Ucraina pot oferi unele răspunsuri la această întrebare.
