VIDEO Georgiana Hossu, șefa DIICOT: Procurorul, vinovat pentru 5 achitări în cazul Țăndărei

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 31.07.2020 - 16:46

Georgiana Hossu, procurorul șef al DIICOT, a declarat în cadrul unei dezbaterii despre traficul de persoane, că instituția a făcut o analiză a achitărilor din cazul Țăndărei și a ajuns la concluzia că procurorul a greșit ancheta în privința a cinci inculpați.

SHARE

În prima sa apariție publică de la numirea la conducerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Georgiana Hossu a fost întrebată  dacă instituția analizează eșecurile din dosare.

„Dacă vă referiți la o soluție de achitare, întotdeauna. Dacă ne referim la cazul Țăndărei, da, am făcut un control cu privire la soluția care s-a dat, din punctul nostru de vedere, pentru că nu îmi permit să analizez o decizie a instanței.

Și din punctul nostru de vedere, față de cinci inculpați trimiși în judecată, din cei 26, ,s-a ajuns la concluzia că soluția de achitare este imputabilă procurorului de caz.

Acesta nu a descris amănunțit acuzațiile formulate și pentru că probele nu au reușit să dovedească dincolo de orice dubiu acuzațiile aduse.

Evident că facem analiza achitărilor, o dată la șase luni, și o trimitem procurorului general”, a răspuns procurorul șef al DIICOT, Georgiana Hossu, în cadrul dezbaterii organizate de PressHUB.

Dosarul Țăndărei, în care 25 de persoane judecate pentru trafic de persoane au fost achitate, este unul dintre cele mai mari eșecuri ale justiției românești.

Cazul a debutat în 2010, când peste 180 de copii duşi la cerşit în Marea Britanie au fost identificaţi de autorităţile judiciare române şi britanice, care au semnat un acord pentru constituirea unei echipe comune de investigaţii pentru capturarea traficanţilor, această acţiune derulându-se la Ţăndărei, în Ialomiţa.

În cadrul operaţiunii numită „Europa” au fost efectuate zeci de percheziţii domiciliare, la care au participat şi ofiţeri din cadrul Metropolitan Police şi specialişti Europol. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării infracţionale organizate recrutau minori de etnie romă, pe care îi treceau fraudulos frontiera spre Marea Britanie, unde îi exploatau, obligându-i să cerşească sau să comită infracţiuni stradale.

Dosarul s-a încheiat în România după 9 ani, iar faptele de care au fost acuzate cele 25 de persoane s-au prescris.

Judecatorii de la Curtea de Apel Târgu Mureş care i-au achitat pe cei 25 de inculpaţi din dosarul traficanţilor de copii de la Ţandărei îşi motivează decizia prin faptul că procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)- Structura Centrală au strâns un probatoriu „subţire”, bazat pe probe indirecte, iar ancheta a fost una cu lacune majore.

 În același dosar, dar în Marea Britanie, 120 de traficanți de persoane au fost condamnate la închisoare.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te