O judecătoare a fost exclusă din magistratură după ce a amânat pronunțarea în sute de cauze
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins definitiv, luni, recursul formulat de judecătoarea Daniela Marilena Stoica împotriva sancțiunii disciplinare de excludere din magistratură.
Magistratul a amânat pronunțarea în 387 de cauze civile, în unele situații cu până la 381 de zile, potrivit ÎCCJ.
Completul de 5 judecători în materie civilă al Înaltei Curți a judecat, luni, dosarul nr. 1058/1/2026, în care Daniela Marilena Stoica a contestat hotărârea Secției pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii.
O judecătoare a fost exclusă din magistratură după ce a amânat pronunțarea în sute de cauze
Prin hotărârea din 6 mai 2026, judecătoarea fusese sancționată disciplinar cu „excluderea din magistratură”, în baza Legii nr. 303/2022.
Înalta Curte a respins recursul ca nefondat și a constatat că sunt întrunite elementele abaterii disciplinare privind nerespectarea, în mod repetat și din motive imputabile, a dispozițiilor legale referitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor.
Potrivit instanței supreme, judecătoarea a amânat în mod repetat și fără motive scuzabile pronunțarea în 387 de cauze civile, pentru perioade îndelungate, de până la 381 de zile.
În analiza conduitei magistratului a fost avut în vedere și faptul că aceasta fusese sancționată disciplinar anterior pentru o conduită asemănătoare, dar și pentru atitudini considerate nedemne în timpul serviciului.
Prin decizia definitivă, Înalta Curte confirmă sancțiunea aplicată de Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM.
Instanța supremă subliniază că magistrații trebuie să își îndeplinească cu diligență îndatoririle profesionale, iar întârzierea actului de justiție, în lipsa unor argumente obiective și rezonabile, poate induce în societate sentimentul de injustiție și poate afecta încrederea publică în sistemul judiciar.
Daniela Marilena Stoica a fost judecătoare în cadrul Secției Civile a Judecătoriei Galați, scrie mediafax.