Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
9.443.268 Votanți în România
52,44 %
800.400 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Funcționari din Ministerul de Interne, scutiți de publicarea declarațiile de avere și interese

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.02.2023 - 16:06
Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin
Foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

ANI critică amendamente la Legea 176/2020 care urmăresc să excludă unele categorii de persoane de la publicarea declaraţiilor de avere şi de interese, dar şi să introducă proceduri diferite pentru depunerea declaraţiilor şi evaluarea lor.

SHARE

Astfel, susţine ANI, declaraţiile depuse de aceste categorii nu vor mai fi publice, nu se vor transmite Agenţiei, iar inspectorii de integritate le vor putea consulta cu aprobare, la sediul instituţiei unde este angajată persoana.

„Potrivit modificărilor propuse, persoanele care ar urma să facă parte din aceste categorii vor fi stabilite prin norme interne ale instituţiei, aspect ce contravine în mod grav normelor constituţionale şi de tehnică legislativă.

Pe de altă parte, în secţiunea aferentă motivării amendamentelor, autorul acestora face referire la o anumită categorie de personal cărora li s-ar aplica această excepţie, şi anume la «structurile specializate ale MAI în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale»", arată ANI.

Reprezentanţii ANI arată, într-un comunicat de presă transmis luni, că în 14 februarie, în cadrul şedinţei Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului au fost propuse o serie de amendamente la Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice (L835/2022).

Acestea vor avea ca efect imediat introducerea unui regim special de integritate pentru „personalul din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru care, potrivit statutului ori prin natura atribuţiilor de serviciu apartenenţa la aceste instituţii reprezintă informaţii clasificate ori confidenţiale / nedestinate publicităţii ori prin a căror diseminare neautorizată se pot prejudicia ordinea publică, securitatea naţională, apărarea ţării, interesele persoanelor de drept public deţinătoare, rezultatul misiunilor specifice, ori se pot dezvălui surse confidenţiale, se pot pune în pericol viaţa, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma misiunilor specifice".

„Amendamentele nu precizează explicit care sunt aceste categorii de personal din cadrul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională pentru care se aplică această excepţie.

Potrivit modificărilor propuse, persoanele care ar urma să facă parte din aceste categorii vor fi stabilite prin norme interne ale instituţiei, aspect ce contravine în mod grav normelor constituţionale şi de tehnică legislativă.

Pe de altă parte, în secţiunea aferentă motivării amendamentelor, autorul acestora face referire la o anumită categorie de personal cărora li s-ar aplica această excepţie, şi anume la «structurile specializate ale MAI în domeniul ordinii publice şi securităţii naţionale»", scrie în comunicat.

Concret, spun reprezentanţii ANI, amendamentele propuse vor crea efecte nocive.

Încălcarea principiului transparenţei în exercitarea funcţiilor publice

Declaraţiile de avere şi de interese depuse de către aceste persoane nu vor mai fi publice, ci vor trebui păstrate ”în locuri special amenajate, în condiţii în care să asigure confidenţialitatea".

„Persoanele menţionate anterior ar urma să depună declaraţii de avere şi de interese strict în cadrul instituţiei unde îşi desfăşoară activitatea, eliminând atribuţia persoanei responsabile de a le transmite Agenţiei, cum de altfel este cazul începând cu anul 2007, astfel că ANI nu va mai putea primi şi gestiona declaraţii pentru aceste categorii de persoane.

Mai mult, precizăm faptul că începând cu anul 2022 declaraţiile de avere şi de interese se depun exclusiv prin intermediul platformei e-DAI”, arată ANI.

Ingerinţe în evaluare şi încălcarea independenţei operaţionale

Potrivit sursei citate, declaraţiile de avere şi de interese ale persoanelor vizate de amendamente vor putea fi accesate de inspectori de integritate special desemnaţi şi doar la sediul instituţiei din care face parte persoana evaluată.

Pentru a desfăşura activităţi de evaluare specifice privind incompatibilităţi, conflicte de interese sau averi nejustificate, inspectorul ANI trebuie să solicite unei alte entităţi aprobări suplimentare pentru a accesa aceste declaraţii şi să se deplaseze la sediul acesteia pentru a le putea vizualiza.

În plus, interacţiunea inspectorilor ANI cu persoana evaluată se va realiza prin intermediul unor persoane anume desemnate de către instituţia în care îşi desfăşoară activitatea persoana evaluată;

În cazul în care Agenţia constată un incident de integritate, în vederea comunicării rapoartelor de evaluare, inspectorul de integritate trebuie să solicite instituţiei din care face parte persoana evaluată ”deanonimizarea" declaraţiilor de avere şi de interese.

Această ”deanonimizare" se realizează, potrivit amendamentelor, în termen de cel mult 3 luni de la data solicitării ANI.

Astfel, noile amendamente creează obligaţia ANI de a transmite rapoartele de evaluare în primă fază către conducătorul instituţiei din care face parte persoana evaluată, urmând ca ulterior să trimită raportul de evaluare şi instituţiilor cu competenţe în controlul respectării legislaţiei, fiscale, penale, disciplinare etc.

„Adoptarea acestor amendamente ar duce la afectarea şi întârzierea activităţii de evaluare în cele peste 380 de dosare aflate în prezent pe rolul Agenţiei, şi a altor câteva zeci aflate pe rolul instanţelor de judecată, dosare care vizează persoane care ar putea face parte din categoriile invocate în amendamentele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări”, susţin reprezentanţii ANI.

Încălcarea principiului repartizării aleatorii a dosarelor

Conform sursei citate, activitatea de evaluare a averii, a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se va realiza de către inspectori de integritate anume desemnaţi, aspect ce va crea un profund caracter de subiectivitate şi o lipsă de imparţialitate în ceea ce priveşte repartizarea sesizărilor.

Pentru persoanele vizate de aceste modificări legislative, Agenţia a identificat până în prezent peste 800 de incidente de integritate constând în incompatibilităţi, conflicte de interese în materie administrativă, averi nejustificate cu o valoare totală de aprox. 20,2 milioane lei, sesizarea organelor de urmărire penală pentru nedeclarare venituri din jocuri de noroc în valoare de peste 900.000 lei, precum şi cazuri de nedepunere a declaraţiilor de avere şi de interese.

Citește și: VIDEO Cum sunt antrenați câinii să salveze oameni de sub dărâmături. O jucărie îi face neînfricați

„Faţă de aceste amendamente, Agenţia Naţională de Integritate a transmis vineri, 17 februarie, către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări un punct de vedere prin care arătăm că nu susţinem modificările propuse, întrucât actuala reglementare instituie suficiente garanţii privind confidenţialitatea informaţiilor în cadrul acţiunilor specifice de depunere a declaraţiilor de avere şi de interese, precum şi a celor desfăşurate de inspectorii de integritate”, precizează sursa citată.

Astfel, reprezentanţii ANI consideră că aceste amendamente au rolul de înlătura unele categorii de deponenţi de la publicarea declaraţiilor de avere şi de interese, de a implementa proceduri distincte în ceea ce priveşte atât depunerea declaraţiilor, cât şi modalitatea de evaluare pentru categorii de funcţii care au obligaţia respectării Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Citește și: Olanda expulzează mai mulți diplomați ruși pentru spionaj și închide biroul comercial

„Facem precizarea că în prezent, România este evaluată de Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO) în cadrul Rundei a cincea de evaluare, printre temele examinate fiind Prevenirea corupţiei şi promovarea integrităţii (...) la nivelul instituţiilor de punere în aplicare a legii.

Astfel, evaluarea vizează funcţionarii organismelor care îndeplinesc funcţii esenţiale de aplicare a legii şi care fac obiectul reglementărilor naţionale, respectiv funcţionarii din cadrul instituţiilor din domeniul ordinii, siguranţei publice şi siguranţei naţionale”, menţionează aceeaşi sursă.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te