Influența Rusiei asupra multor state din Europa se exercită, în special, prin Gazprom, furnizorul de gaz al multor economii din UE și din afara acesteia. Și petrolul rusesc, însă, are un rol important în această ecuație de putere economică, chiar dacă nu la fel de vizibil. Pe piețele libere din țările UE, unde în același oraș poți întâlni benzinării ale mai multor mărci importante, o anume companie reușește să dețină o cotă de piață mult mai mare decât a altor companii.
Este vorba despre compania rusească Lukoil. Iar într-o țară ca România, unde Lukoil aproape că nu-și face publicitate în mass media (ba, mai mult, părerea comună este că benzina și motorina de la această rețea sunt de o calitate îndoielnică), compania rusă prosperă.
Secretul este relația foarte bună cu statul român, care preferă să cumpere de la Lukoil de două ori mai mult combustibil decât de la OMV Petrom, compania la care deține un pachet important de acțiuni. În Bulgaria, existența unui privilegiu comercial este și mai evidentă: Lukoil are un singur concurent pentru banii publici – o companie care ia combustibili tot de la Lukoil. Practic, rușii concurează cu ei înșiși.
Restul companiilor petroliere de pe piață fie vând pe sume ridicole statului (câteva sute de mii de euro în ani de zile), fie nu vând deloc și își bazează operațiunile comerciale doar pe clienții care alimentează la pompă.
Care sunt instituțiile de stat din stânga și din dreapta Dunării care s-au abandonat cu totul în brațele primitoare ale tătucului de la Est când vine vorba de benzină și motorină? Și care este, de fapt, potul financiar? Newsweek România a făcut o analiză, pe baza contractelor publice atribuite companiei Lukoil în România și Bulgaria, cu rezultate uneori surprinzătoare.
Citește dezvăluirile integrale despre „Pionii lui Putin” în România
Lukoil a intrat în România prin CDR (II)