Alexandru Călinescu: „PSD este grav atins de sindromul totalitar“

Alexandru Călinescu consideră că o vină are și opoziția, pierdută într-o lipsă a doctrinei, dar și a unei strategii comune prin care să-și atragă electoratul.

Newsweek România: Domnule Alexandru Călinescu, cum ați caracteriza democrația pe care o trăim acum în România? 

Alexandru Călinescu: Coaliția PSD-ALDE și-a propus - și a reușit în mare măsură – să controleze toate instituțiile statului. Exemplul cel mai flagrant este Curtea Constituțională, adică tocmai acea instituție care ar trebui să fie echilibrată și obiectivă. Cele câteva zone care au scăpat de sub control – DNA, CSM, Curtea Supremă, BNR – sunt supuse unor atacuri repetate și ne putem întreba cât vor mai rezista. Mentalitatea comunistă care ne învăța că „Partidul e-n toate“ a lăsat urme adânci. Mai toți liderii PSD sunt indivizi rudimentari, incapabili de dialog. Este evident că nici nu mai concep să piardă puterea, ați văzut că fac programe de guvernare pe mai multe decenii, iar asta e și o strategie perversă, vor să inducă oamenilor ideea că nu există alternativă, că ei sunt veșnici. O altă preocupare obsesivă a lor, în disprețul prevederilor constituționale, este să limiteze atribuțiile președintelui, să-l oblige să facă figurație. Așa că democrația noastră începe să fie tot mai puțin o democrație. Ne îndreptăm, dacă se va continua așa, spre un regim autoritar, spre o societate în care puterea se va exercita în mod discreționar.

Liderii PSD au lansat o nouă temă: defăimarea țării. Doi europarlamentari au fost acuzați că au defăimat țara peste hotare, după ce au criticat, la Bruxelles, măsurile PSD-ALDE. Cât de periculoasă este „pentru democrație“ o astfel de iniția­tivă?

Iarăși o temă veche, pe care o știam din anii comunismului, când orice atitudine critică era taxată drept „denigrare“ sau „defăimare“. Firește că e o prostie, dar e o prostie care prinde la cei mai slabi de înger și mai ales la cei sensibili la efuziunile naționaliste de operetă. Dar când europarlamentarii PSD criti­cau la Bruxelles guvernul Boc nu mai era defăimare? Grav aici este mai ales faptul că PSD ține să se identifice cu țara. Așa ajunge să fie partidul-stat. E puțin spus că e o gândire periculoasă, cuvântul potrivit este ucigătoare pentru democrație.

Se observă o anumită țâfnă nejus­tificată a liderilor politici aflați la putere, când vine vorba despre relațiile cu partenerii noștri din UE sau NATO. Un exemplu a fost reacția celor doi președinți ai Senatului și Camerei Deputaților la mesajul Departamentului de Stat al SUA privind adoptarea în Parlament a legilor Justiției, mesaj pe care cei doi lideri politici l-au catalogat „de neînțeles“. Ce credeți că urmăresc cei din PSD sau ALDE prin astfel de remarci? 

Scopul urmărit este de a „gâdila“ fibra patriotică a românilor creduli. Încordarea mușchilor este un exercițiu în care a excelat Nicolae Ceaușescu, pe care mulți îl consideră un „mare patriot“. Pe de altă parte, atacul poate fi uneori cea mai eficientă apărare. Și Dragnea, și Tăriceanu au o mefiență instinctivă față de Statele Unite și față de Occident în general, pentru simplul motiv că lor nu le convine o societate democratică. E greu acum să izoleze România, ceea ce nu înseamnă că nu vor încerca prin toate mijloacele să discrediteze modelul occidental. Adaug că e foarte comod să pretinzi că tot răul vine din exterior, că vinovați sunt „ceilalți“, străinii. 

E o temă recurentă la noi, probabil fiindcă prinde ușor. Ar trebui să ne fie teamă că propriii noștri conducători ne-ar putea scoate din UE? E un scenariu destul de vehiculat în spațiul public. În mod real, putem ajunge la asta?

E un scenariu cu puține șanse de reușită totuși. Dacă ar izbuti, ar fi o catastrofă pentru România, am fi aruncați cu multe decenii în urmă. Refuz să cred că așa ceva este posibil.

Mai putem vorbi despre un Parlament legitim? 

Adevăratul program de guvernare al PSD-ALDE a fost cel care viza castrarea legilor justiției, salvarea lui Dragnea și Tăriceanu, precum și diminuarea drastică a atribuțiilor președintelui. Promisiunile din campania electorală au fost modalități de mituire a electoratului. Această operațiune de mistificare continuă. Dacă Parlamentul mai este legitim? Cred că, date fiind crizele guvernamentale repetate, o dizolvare a Parlamentului ar fi oportună. Actuala coaliție s-a dovedit incapabilă să asigure stabilitatea guvernării.

Ce credeți că urmăresc Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu prin răfuielile permanente cu justiția? 

Ei sunt animați, mai întâi, de o dorință feroce de revanșă, vor să se răzbune pentru că au intrat în vizorul justiției. Vor apoi să-și scape pielea și flutură totodată în fața acoliților lor perspectiva îmbietoare a impunității. În fine, se cred – cum spuneam mai înainte – eterni și consideră că doar ei au dreptul să conducă țara. Se vor agăța de putere prin toate mijloacele.

Privind la ultimul an, la faptul că asistăm la o trezire a societății civile, care pare să nu mai ierte nicio greșeală a politicienilor, credeți că PSD și ALDE au învățat ceva din această lecție civică?

Societatea civilă s-a trezit, iar acum pare să fi amorțit din nou. Asta aștepta puterea: a mizat pe uzură, pe oboseală, pe sentimentul de lehamite. Oricum, s-a văzut că, deși au cedat – provizoriu – în anumite privințe, Dragnea, Tăriceanu, Nicolicea, Iordache, Nicolae și ceilalți i-au tratat cu dispreț pe protestatari, au dat vina pe dușmani imaginari (Soros, multinaționalele etc.), nu au angajat niciun moment un dialog real cu societatea civilă. Tăriceanu are tupeul să spună că manifestațiile de anul trecut au dăunat imaginii României în străinătate, când lucrurile stau în realitate exact pe dos. 

E un refren reluat și de alții – e frapant de altfel să vezi cum toată suflarea pesedistă repetă papagalicește aceleași inepții, într-o consternantă unanimitate. Reiau și eu întrebarea pusă de Andrei Pleșu: nu există, printre sutele de mii de membri pe care PSD pretinde că îi are (și probabil că îi are), alte exemplare umane decât replici ale lui Nicolicea și Șerban Nicolae? Cei câțiva care au ieșit din front au fost imediat ejectați de către partid. PSD este, în mod cert, grav atins de sindromul totalitar – problema e că asta ne afectează pe toți.

Totuși, putem spune că doar partidele aflate la putere sunt responsabile pentru felul în care arată România? Unde am greșit, ca popor, de am ajuns ca, după trei decenii de când credem că trăim în democrație, să ne mai punem problema întoarcerii la dictatură? 

Sigur că ar fi prea simplu să aruncăm toată responsabilitatea asupra partidelor de la putere. Vinovate sunt și partidele de opoziție, pentru că nu reușesc să-și clarifice doctrina și să se alieze ca să fie o alternativă credibilă și redutabilă. Cum am putea apoi ascunde faptul că o parte din electorat este lipsită de educație politică (și de educație pur și simplu). În mai multe locuri din țară, oamenii votează clanuri, familii (regăsim, astfel, structuri de tip mafiot). 

Un reprezentant al unui astfel de clan, Mircea Cozma, a compus în 2014 o „poezie“ închinată lui Victor Ponta (Ponta – „galaxie română-n devenire“ sau cam așa ceva). Patru ani mai târziu, ministrul Educației (!) recită, plin de sine, o compunere „poetică“ într-un cadru academic, un text care, cu bunăvoință, ar avea eventual succes la o întrunire de cenaclu a unor epigramiști pensionari. Iar profesorii din sală (de la Academia de Studii Economice) îl aplaudă. 

Dacă acesta e nivelul într-un mediu universitar, ce pretenții să mai avem de la oamenii fără studii înalte? Am trăit trei decenii în democrație, dar unele valori esențiale ale sistemului democratic, cum ar fi libertatea de exprimare, nu interesează în chip vital decât anumite categorii de oameni. Și să nu uităm că mulți îl regretă pe Ceaușescu, ceea ce înseamnă că tentația totalitară (ca să reiau celebra formulă a lui Jean-François Revel) e mereu prezentă.

Cum vedeți mass-media din România? Cât de liberă mai este presa și ce vină poartă pentru faptul că niște grupuri de tip mafiot au ajuns să o controleze?

Astăzi numeri pe degetele de la o mână cotidienele de calitate. Primejdia cea mare este reprezentată de posturile de televiziune care, în frunte cu Antena 3 și România TV, fac o propagandă deșănțată, manipulează, îi bombardează pe oameni cu știri false ori distorsionate, practică – într-o totală impunitate – linșajul mediatic.
E o operație de intoxicare pe cât de grosolană, pe atât de eficientă și de nocivă. Ducerea în derizoriu a instituției prezidențiale și calomnierea lui Klaus Iohannis sunt acum demersurile privilegiate, dar asta nu înseamnă că sunt uitate celelalte „victime“ – Laura Codruța Kövesi, Livia Stanciu, liderii opoziției etc. 

Pe aceste posturi se sprijină coaliția PSD-ALDE, acolo apar Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Firea ș.a.m.d. ca să ne explice cât de bun este programul de guvernare și cât de fericiți vor fi românii. Faptul că acei ziariști, sau pretins ziariști, acolo, ori în alte locuri (la TVR, de exemplu, prin acel personaj detestabil numit Ionuț Cristache), acceptă să se prostitueze, e o pată rușinoasă pentru mass-media din România. Nicio deosebire față de mâncătorii de rahat de odinioară, de la „Scînteia“ și de la „Era socialistă“.

Opoziția din România nu pare să-i convingă prea mult pe alegători. Credeți că e posibilă acum o alianță a partidelor de dreapta, pentru a întări opoziția, sau sunt prea multe orgolii? Ar fi o soluție o astfel de alianță înaintea alegerilor care ne așteaptă?

Cred, mai precis, sper că o alianță e posibilă. 

Să nădăjduim că liderii acestor partide vor înțelege că numai așa PSD poate fi înlăturat de la guvernare.

Se discută în România despre existența unui „stat paralel“ sau despre Soros, prezentat de anumiți politicieni drept dușmanul poporului. Care credeți că e scopul unor asemenea scenarii, cui se adresează și ce impact au în rândul românilor? 

Evident că toate aceste aiureli sunt rodul gândirii strategilor PSD-ALDE.  Pe ce mizează? Pe credulitatea oamenilor, pe gustul pentru scenarii conspiraționiste, pe mefiența (ca să nu spun mai mult) față de „celălalt“, față de „străin“. Când dai vina pe „celălalt“, totul pare simplu! Ar fi o mare eroare să minimalizăm impactul acestei propagande. Ea prinde la multă lume, iar asta se poate reflecta la vot.

Democrația nu se simte foarte bine nici în Polonia sau în Ungaria. Rusia este arătată cu degetul, atunci când se vorbește despre destabilizarea UE. Câtă influență credeți că are Rusia în Europa? Dar în România?

Oricât ar părea de ciudat, în Europa occidentală Putin are destui admiratori printre politicienii de dreapta.
Antiamericanismul obsesiv al francezilor, de pildă, îi determină să construiască o imagine pozitivă despre Rusia lui Putin.  

Propaganda rusească în Europa este foarte puternică: se urmărește crea­rea de disensiuni interne, slăbirea instituțiilor democratice, alimentarea resentimentelor față de Statele Unite. România este și ea o țintă, ba chiar una importantă, a propagandei rusești. Și, cu siguranță, Putin este, pentru unii politicieni români, modelul ce trebuie urmat...