Virusul extremismului a ajuns din China în Italia înaintea coronavirusului

Coronavirusul a ajuns din China în Europa. Mai întâi în Germania și apoi în Italia. Era inevitabil. Întrebarea este de ce Peninsula a fost lovită mai dur de epidemie? Răspunsul este relativ simplu.

Pentru că Italia, comparativ cu alte țări din UE, are legături foarte puternice cu China. În special economice.

Din cauza acestor legături, COVID-19 nu a fost singurul virus ajuns în Peninsulă. Cel mai nociv dintre ele: ascensiunea extremei drepte.

„Ca fiecare membru al familiei sale, care a lucrat în fabricile de textile din Prato, orașul său natal, Roberta Travaglini se numără printre suporterii extremei drepte în Italia“, scria New York Times la începutul lunii februarie, într-un text intitulat „Rădăcinile chinezești ale furiei de extremă dreaptă din Italia“.

„În copilărie, tatăl său a dus-o de câteva ori la mitingurile Partidului Comunist italian unde se asculta muzică, se dansa și se țineau discursuri care ridicau în slăvi clasa muncitoare.

Când a împlinit 18 ani, și-a luat un job la o fabrică de textile și a votat, prima data în viața ei, cu comuniștii.

Dar asta s-a întâmplat înainte ca totul să se schimbe - înainte ca marea putere globală a industriei textile, China, să submineze afacerile locale, înainte ca ea și colegii săi să-și piardă slujbele, înainte ca migranții chinezi să ajungă în Prato, să le ia italienilor joburile din industria textilă, doar pentru că sunt dispuși să muncească chiar și noaptea“, continuă publicația americană.

Liderul Ligii, Matteo Salvini, oferă o soluție rudimentară la criza de pe piața forței de muncă: închiderea granițelor - Foto: Getty Images

Roberta Travaglini are astăzi 61 de ani și a votat la ultimele alegeri cu Liga lui Matteo Salvini, formațiune populistă de extremă dreaptă, condusă de un lider ce oferă soluții rudimentare pentru criza de pe piața forței de muncă: închiderea granițelor.

În paralel cu denigrarea Islamului și avertismentul că această „invazie“ îi amenință pe italieni, Salvini a oprit vasele cu imigranți din nordul Africii, care acostau pe țărmurile sudice ale Italiei, și s-a prezentat ca un naționalist ce vrea să-i salveze pe cei dezamăgiți de elitele distante de stânga.

Liderul Ligii oferă o explicație coerentă pentru ce i s-a întâmplat doamnei Travaglini.

Credința sa este că forțele globaliste obscure și imigranții i-au furat un drept obținut prin naștere: dreptul la o viață confortabilă. Meșteșugarii și muncitorii au scos Italia din marasmul economic cauzat de pierderea Celui de-al Doilea Război Mondial, au construit o națiune prosperă, înainte ca „elemente nocive din exterior să înceapă să jefuiască țara“.

„Suntem la cheremul elitelor mondiale care vor să fim din ce în ce mai săraci“, crede Travaglini. „Când eram tânără, Partidul Comunist îi proteja pe muncitori. Acum Liga face acest lucru“, spune ea.

Mutații sociale

Ascensiunea Ligii lui Salvini - alungată de la guvernare, dar cu electorat consistent - se explică prin furia italienilor la adresa imigranților.

Bazele acestei ascensiuni au fost puse cu decenii în urmă, când orașe precum Prato, care supraviețuiește datorită industriei textile, au căzut victime competiței feroce cu China, aflată într-o ascensiune economică rapidă.

O paralelă cu Midwestul american industrializat stă în picioare. Pe măsură ce China a crescut rapid ca putere exportatoare la nivel global, șomajul și disperarea au cuprins America profundă.

Furia acumulată în zeci de ani de comerț liber cu China a avut un rol important în alegerea lui Donald Trump la Casa Albă.

Italia s-a dovedit extrem de vulnerabilă competiției cu China, având în vedere că mare parte din industria sa artizanală - textile, piele, încălțăminte - a fost dominată de micile afaceri de familie, neputincioase în competiția cu o națiune care numără 1,4 miliarde de oameni. 

Patru regiuni din Italia - Toscana, Umbria, Marche și Emilia-Romagna - care la sfârșitul anilor ’80 votau cu comuniștii și, ulterior, cu candidați de centru-stânga, au migrat către extrema dreaptă.

Mulți italieni din clasa muncitoare acuză Stânga că i-a abandonat. „Foarte multe familii italiene se luptă pentru supraviețuire“, spune Federica Castricini, o mamă a doi copii, în vârstă de 40 ani, care a lucrează la o fabrică de pantofi în provincia Marche și care a abandonat Stânga în favoarea Ligii.

„Stânga nici măcar nu mai este capabilă să identifice cu precizie, în prezent, problemele familiilor italiene“, remarcă ea.

În ciuda ideologiei marxiste și a apropierii de Uniunea Sovietică, Partidul Comunist italian nu a avut niciodată drept cauză răsturnarea capitalismului.

Stânga italiană s-a manifestat precum cea din țările nordice, precum Suedia, în care liderii își propun să distribuie echitabil beneficiile creșterii economice.

„Stânga a fost întotdeauna capabilă să guverneze în timpul unor momente de expansiune economică, cum a fost cazul reconstrucției de după Al Doilea Război Mondial“, spune Nadia Urbinati, politolog italian la Universitatea Columbia din New York.

Miting antifascist - Foto: Getty Images

„Au putut guverna promițând creșteri salariale, un sistem de pensii și unul de sănătate care să performeze. Stânga a fost puternică în astfel de momente de expansiune, pentru că a putut oferi locuri de muncă“.

„Atunci când nu există locuri de muncă“, continuă Urbinati, „Dreapta are un răspuns emoțional pe termen scurt, deoarece poate folosi aparatul de stat pentru a impune legea și ordinea“.

În ultimul deceniu, șomajul a crescut în Italia cu aproximativ 10%. Datoria publică mare, combinată cu regulile europene, care au impus limitarea deficitelor, au împiedicat guvernele italiene să distribuie beneficiile creșterii economice.

Populația îmbătrânește, evaziunea este în creștere, economia stagnează și forța de muncă tânără și pricepută pleacă. Locuitorii unor orașe precum Prato, din apropierea Florenței, în inima Toscanei, au ajuns să vadă Stânga ca pe un trib de tehnocrați decadenți care văd în globalizare globalizare soluția la toate problemele.

„În trecut, toate guvernele de stânga au spus că nu există soluții simple la probleme complexe“, spune Ricardo Cammelli, autor de cărți despre istoria și politica din Prato.

„Ce spune Salvini este că există răspunsuri simple la probleme complexe“, punctează el.

Șocul chinezesc

La începutul anilor ’90, industria textilă italiană a început să fie amenințată de expansiunea Chinei. La târgurile de modă de la Milano sau Bologna, unde creațiile designerilor italieni sunt expuse lumii întregi, veneau chinezi, le fotografiau, dar nu cumpărau aproape niciodată.

În următorii 10 ani, misterul s-a risipit. Clienții germani ai caselor de modă italienești au renunțat la comenzi și au început să cumpere pantofi de calitate tot mai ridicată, la prețuri mult mai mici, de la furnizori chinezi.

În 2001, China a intrat în Organizația Mondială a Comerțului, obținând acces facil la piețe din jurul lumii. În anii următori, exporturile micilor producători italieni de încălțăminte s-au prăbușit cu 40%.

Pentru a evita falimentul, Cesare Catini (81 de ani), un producător de încălțăminte din orașul Civitanova (provincia Marche), a semnat un contract cu un brand celebru, a împrumutat 300.000 de euro și a deschis o fabrică în România, pentru a scădea prețurile de producție.

În scurt timp, clientul său i-a cerut să scadă prețurile, amenințând că, în caz contrar, va cumpăra pantofi din China cu 50% mai ieftini. Reducerea prețurilor l-a adus în imposibilitatea de a suporta prețurile de producție.

Într-o dimineață din 2008, Catini și-a strâns angajații în sala de conferințe a fabricii și i-a anunțat că vor rămâne fără joburi. „Visez scena asta în fiecare noapte“, spune Catini, în timp ce figura i se schimonosește de un rictus. „Muncitorii erau parte a familiei mele, de la primul la ultimul“, spune el.

Într-un oraș din apropierea Prato, Montegranaro, din cele 600 de firme de încălțăminte au mai rămas 150, mulți italieni au intrat în șomaj și au fost, practic, siliți să voteze pentru Liga lui Salvini.

„Când oamenii nu se simt în siguranță din punct de vedere economic, nu acceptă ideea că soluțiile vin din afara țării“, spune Mauro Lucentini, un membru al Ligii care ocupă un loc în consiliul local din Montegranaro.

Poartă un pulover cu steagul SUA. „Pentru că iubesc America!“, spune el. „Îl iubesc pe Trump!“. Agită o eșarfă pe care scrie „Italia în primul rând“, alături de sigla Ligii lui Salvini, un războinic ce poartă o sabie și un scut.

Rasism

Populația orașului Montegranaro a scăzut de la 14.000 de locuitori în urmă cu 20 de ani, la 13.000 în prezent, dintre care 1.000 sunt imigranți -  albanezi, africani și chinezi.

Rasismul a crescut proporțional printre italieni, care susțin că imigranții de culoare au dus la degradarea comunității.

„Când fenomenul imigraționist era la apogeu, erau multe cazuri de violență“, spune domnul Lucentini, agent imobiliar. „Nigerienii sunt cei mai sălbatici“, explică el.

Un astfel de discurs a devenit ceva banal printre italieni. Acum cinci ani, în alegerile pentru Parlamentul European, Liga lui Salvini a obținut doar 3% în alegerile din provincia Marche. La scrutinul de anul trecut a luat 38%, iar Partidul Democrat, de centru-stânga, s-a prăbușit de la 45% la 22%.

Pe măsură ce fabricile din Prato au început să dea faliment,  chinezii au început să vină pentru a exploata această oportunitate. Pretinde că companiile chinezești nu plătesc taxe și nu respectă legile salarizării.

De când și-a pierdut slujba de la fabrica de textile, acum aproape trei ani, Roberta Travaglini a supraviețuit cu un atelier în care repară haine pentru cei din vecinătate.

„Nu mai sunt slujbe, nici măcar pentru cei tineri. Fabricile cu proprietari chinezi angajează“, recunoaște ea, dar nu vrea să-și trimită CV-ul.

Insistă că Italia este a italienilor. Nu este nici măcar a celor născuți din părinți chinezi, educați și vorbitori de italiană.

„Ei nu sunt italieni, ci italienizați“, spune ea. În interiorul comunității chinezești, oamenii sunt nemulțumiți deoarece contribuția lor la economia italiană este răsplătită cu rasism. 

„Aceste depozite erau goale înainte să vină chinezii“, spune Marco Weng (20 de ani) ai cărui părinți au ajuns din China în Italia acum trei decenii.

„Oamenii care cunosc industria textilă știu că acest domeniu a crescut de la venirea chinezilor“, spune el. Argumentul său nu pare să conteze foarte mult pentru doamna Travaglini.

Salvini a pierdut în Emilia-Romagna

La sfârșitul lui ianuarie, Liga lui Matteo Salvini a fost înfrântă în alegerile regionale din Emilia-Romagna. Preşedintele în exerciţiu al regiunii, Stefano Bonaccini, de la Partidul Democrat (centru-stânga), a devansat-o cu scorul de 50% din voturi pe adversara sa Lucia Borgonzoni, candidată a Ligii, care a obținut 43% din voturile exprimate.

Prezența a fost dublă față de scrutinul din 2014: 67,7% , comparativ cu 37%. Salvini spera că, o victorie în Emilia- Romagna, îl va readuce la putere, în urma demisiei guvernului format de PD şi Mişcarea Cinci Stele (M5S, antisistem) și organizării de alegeri anticipate.

„După 70 de ani, a avut loc un adevărat meci (stânga-dreapta) în Emilia-Romagna.

Altădată meciul s-ar fi încheiat înainte de a începe“, a declarat Salvini. El a refuzat să-şi recunoască în mod explicit înfrângerea, punctând că Stânga era obişnuită să obţină victoriii zdrobitoare în scrutine în această regiune.

În sondajele naționale Liga și-a consolidat poziția, fiind, la 30% din intenţiile de vot, primul partid din Italia.

Potrivit unor observatori, înfrângerea lui Salvini în Emilia-Romagna ar putea să marcheze „ începutul unei lungi traversări a deşertului în opoziţie“.