VIDEO Trump, spășit, condamnă violenţele şi promite o tranziţie liniştită a puterii

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 08.01.2021 - 12:47
Președintele în exercițiu al Statelor Unite/FOTO: Getty

După protestele violente din America, Donald Trump este acuzat de președintele ales Joe Biden că a subminat democrația, a lansat joi un apel șa „reconciliere", condamnând un „atac odios" asupra Capitoliului, scrie AFP.

SHARE

Într-o înregistrare video care arată o schimbare clară de ton, preşedintele republican s-a declarat "scandalizat de violenţa" creată de câteva sute de susţinători ai săi care au invadat miercuri sediul Congresului.

„Tocmai am trăit alegeri intense şi emoţiile sunt puternice", dar "trebuie să ne calmăm", a adăugat el, deşi în ultimele două luni Donald Trump a aţâţat spiritele inflamate, susţinând teorii ale conspiraţiei.

„Mă voi concentra acum pe o tranziţie ordonată şi liniştită a puterii", a asigurat Trump în acest mesaj foarte aproape de un discurs de recunoaştere a înfrângerii sale în alegeri, fără totuşi să o spună în mod explicit. El a transmis acest mesaj pe site-ul Casei Albe, după ce conturile de Twitter și Facebook i-au fost suspendate.

În timpul scenelor de haos din Capitaliu, Trump le transmitea suporterilor săi că sunt speciali și că îi iubește.

„Vă înţeleg suferința. Am avut nişte alegeri care ne-au fost furate. A fost o victorie uriaşă şi toată lumea ştie, în special cealaltă tabără. Dar trebuie să mergeţi acasă acum, trebuie să avem pace, trebuie să avem lege şi ordine (...) Trebuie să avem pace, aşa că mergeţi acasă. Vă iubim. Sunteţi foarte speciali", spunea Trump, într-un mesaj video pe Twitter.

Preşedintele ales Joe Biden, a cărui victorie a fost certificată de Congres în pofida atacului de miercuri asupra clădirii ce găzduieşte cele două camere ale parlamentului american, se va muta la Casa Albă peste 13 zile. Joe Biden a asumat deja rolul de conducător însărcinat cu vindecarea rănilor unei Americi rănite, despre care a spus că a trecut printr-una din cele mai negre zile din istoria sa. Din Wilmington, el l-a acuzat pe Donald Trump că de patru ani "a intensificat atacurile" împotriva instituţiilor democratice americane, campanie care a "culminat" miercuri, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te