VIDEO Cât ar rezista Taiwanul la o invazie. Dacă rămâne în picioare o săptămână, China a pierdut

DE Adina Mutăr | Actualizat: 02.08.2022 - 22:09
Cât ar rezista Taiwanul la o invazie chineză/foto: profimedia

Îngrijorările privind iminența izbucnirii conflictului dintre Taiwan și China au apărut în urma informației că președinta Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi, ar urma să viziteze Taiwanul marți și să petreacă noaptea în Taipei.

SHARE

Citește și: VIDEO Avioane chinezești SU-35 surprinse în imagini în timp ce se apropiau de Taiwan

Ziarul local Liberty Times a anunțat că Pelosi va merge în Parlamentul taiwanez miercuri dimineață, înainte de a-și continua călătoria în Asia.

Citește și: VIDEO China anunță exerciții militare cu muniție reală privind Taiwanul începând de marți noapte

În ciuda tuturor amenințărilor Chinei cu privire la această vizită, care au crescut șansele de invazie, analiștii militari consideră că Beijingul ar trebui să ia în calcul unitatea occidentală și eșecurile militare rusești înainte de a începe ceva regretabil.

Invazia rusă în Ucraina a alimentat îngrijorarea cu privire la planurile Chinei pentru Taiwan, pe care a amenințat în mod repetat că îl va invada. Conflictul este socotit din start, din motive logice, a fi „asimetric”, dat fiind forțele disproporționate ce s-ar înfrunta.

Până la invazia Rusiei în Ucraina, China avea în plan „o invazie amfibie” a insulei, de genul „blitz”-ului rusesc. Războiul din Ucraina a modificat însă evaluările Beijingului și ale Armatei Populare de Eliberare a Chinei (APL) cu privire la capacitatea sa de a efectua rapid o invazie amfibie.

Xi, mințit ca și Putin de serviciile sale secrete

Înainte de conflictul din Ucraina, unii lideri militari și experți chinezi au raportat că Beijingul ar putea obține o victorie rapidă asupra Taiwanului datorită superiorității militare, a lipsei de voință a taiwanezilor de a lupta și a penetrării repetate a spionajului chinez în armata, guvernul, instituțiile financiare și infrastructura critică a Taiwanului.

Această opinie conform căreia China va întâmpina o rezistență limitată ce îi va permite o victorie în maximum o săptămână seamănă cu evaluările incorecte ale Rusiei înainte de invazia în Ucraina, ce au dus la părerea că aceasta ar putea fi cucerită în câteva zile.

APL a luat în calcul și alte opțiuni militare, cum ar fi o blocadă a Taiwanului. Beijingul ar putea ordona armatei să se angajeze într-o „operațiune militară semnificativă”, „rapidă, letală și cu elementul surpriză”, pentru a captura, de exemplu, insule-cheie din strâmtoarea Taiwan.

Chinezii ar trebui să traverseze 100 de mile de ocean pentru a ajunge pe insulă, dar nici ajungerea la insulă, nici înaintarea pe teren n-ar fi lipsite de mari pierderi.


În afară de confruntările cu avioanele de patrulare și de supraveghere, în ultimii doi ani, avioanele chineze au efectuat zboruri de rutină în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului, sau ADIZ, și au existat numeroase interceptări pe mare.

În plus, China a continuat să își extindă bazele de-a lungul strâmtorii pentru a sprijini aceste operațiuni, inclusiv baza de vânătoare de la Longtian, cea mai apropiată de capitala Taipei, a Taiwanului.

Aceasta a reintrat recent în funcțiune după o extindere îndelungată. Luni, artileria chineză trăgea cu muniție reală in stramtoarea Taiwan, in provincia Fujian, în cazul unui exercițiu militar.

După cum arată rapoartele serviciilor secrete occidentale, armata chineză și-a scurtat termenele de mobilizare și timpii operațiunile militare inițiale. Doar o invazie rapidă ar permite Chinei să minimizeze posibilitatea unei intervenții americane și străine, dacă aceasta ar duce „decapitarea" și controlul capitalei.

Însă SUA i-au instruit pe soldații taiwanezi să învețe din succesul Ucrainei în respingerea forțelor ruse ca un model de contracarare a unui atac al Chinei, au declarat foști și actuali oficiali americani pentru POLITICO.

Deși Statele Unite nu au relații diplomatice oficiale cu Taiwanul, cele două guverne au menținut legături strânse în materie de securitate în temeiul Legii privind relațiile cu Taiwanul din 1979. Washingtonul sprijină de mult timp capacitatea de autoapărare a Taiwanului prin vânzări de arme și printr-o relație militară strânsă - cele două forțe se antrenează împreună, iar cadeții taiwanezi studiază la academiile militare de elită din SUA.

Din 2010, Taipei a cheltuit peste 23 de miliarde de dolari pe arme americane, în principal arme convenționale de mari dimensiuni, precum avioanele de luptă F-16 și obuzierele autopropulsate M109A6.

Însă, în ultimii ani, Washingtonul a îndemnat Taipei să cumpere diferite tipuri de arme destinate unui război asimetric - arme mai mici, mai mobile, care sunt greu de localizat și de contracarat de către un inamic mai mare.

Taiwanul a investit în sisteme mai mobile și mai eficiente din punct de vedere al costurilor, cum ar fi Stinger și Javelin, precum și mine marine și rachete antinavă de coastă, elicopterele MH-60R Seahawk, concepute pentru vânătoarea de submarine - o vânzare care, potrivit experților, americanii nu ar fi făcut-o înainte de invazia din Ucraina.

Luni, oficialii de la Taipei au avertizat China că racheta supersonică de croazieră Yun Feng, produsă pe plan intern, este capabilă să ajungă la Beijing.

Conform analizelor militare, strategice, Taiwanul ar fi capabil să reziste ofensivei chineze mai mult de o săptămână, ceea ce ar însemna că, pe termen lung, Beijingul va pierde dn punct de vedere strategic, economic și politic.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te