Vicepreședintele JD Vance, fascinat de OZN-uri. „Mă obsedează. Mă gândesc că sunt demoni”
Vicepreşedintele american JD Vance a promis vineri să studieze în detaliu informaţiile de care dispun autorităţile privind OZN-urile, adăugând că îi consideră pe extratereştri „demoni", relatează AFP, preluat de Agerpres.
„Nu am putut încă să dedic suficient timp pentru a înţelege cu adevărat subiectul, dar o voi face, credeţi-mă. Mă obsedează", a declarat Vance, pe un ton amuzat, în podcast-ul conservatorului Benny Johnson, potrivit Agerpres
„Îmi rămân încă trei ani ca vicepreşedinte. Voi merge în profunzimea dosarelor privind OZN-urile", a adăugat el.
Vicepreședintele JD Vance, fascinat de OZN-uri. „Mă obsedează. Mă gândesc că sunt demoni”
Vicepreşedintele american a fost întrebat despre declaraţiile lui Donald Trump din luna februarie. Acesta, invocând „marele interes" al publicului, a spus că vrea să le ordone agenţiilor federale „să identifice şi să publice" dosarele despre extratereştri şi OZN-uri, care este solicitată de americani de decenii.
Preşedintele a reacţionat astfel la afirmaţiile predecesorului său Barack Obama, care a răspuns unei întrebări privind existenţa extratereştrilor.
„Sunt reali, dar nu i-am văzut", a spus Obama.
„Nu ştiu dacă sunt reali sau nu", a comentat Donald Trump, denunţând dezvăluirea de „informaţii clasificate" de către fostul preşedintele democrat.
Invitat vineri să se pronunţe la rândul său, JD Vance a afirmat: „Nu mă gândesc că sunt extratereştri. Mă gândesc că sunt demoni".
Vicepreşedintele, catolic dedicat convertit în 2019, a explicat că utilizează acest termen în sensul său creştin, evocând „fiinţe celeste care zboară peste tot şi care le fac oamenilor lucruri bizare".
Nu există nicio probă privind o eventuală origine extraterestră a acestor OZN-uri, fenomene aeriene neidentificate care provoacă fascinaţie şi alimentează numeroase teorii ale conspiraţiei, comentează AFP.
În 2024, biroul Pentagonului specializat în aceste chestiuni, numit AARO, a informat că nu a găsit „nicio probă empirică" care ar permite să se ajungă la concluzia că anumite „fenomene anormale neidentificate" ar fi de origine extraterestră, sau că guvernul american ar ascunde astfel de probe.