Mohsen Dali, purtător de cuvânt al Procuraturii antitero din Tunisia, a declarat că suspectul a apărut într-un videoclip în care își asuma responsabilitatea atacurilor de joi de la biserica Notre-Dame-de-l'Assomption din centrul oraşului Nisa, în urma cărora au fost uciși trei oameni.
Joi, un purtător de cuvânt al unui grup extremist - Ansar Al-Mahdi din Tunisia și Maghrebul Arab - a revendicat atacurile cu cuțitul de la Nisa într-o filmare video distribuită pe rețelele sociale.
Brahim Issaoui, un tunisian de 21 de ani, a ajuns la Nisa cu o zi sau două înainte de atac.
Joi dimineaţă, el a intrat în biserica Notre-Dame-de-l'Assomption unde i-a tăiat gâtul unei femei de 60 de ani, Nadine Devillers, şi unui angajat al lăcaşului, Vincent Loques, în vârstă de 55 de ani.
Simone Barreto Silva, o braziliancă în vârstă de 44 de ani, înjunghiată de mai multe ori, a murit într-un restaurant din apropiere unde se refugiase și de unde a dat alarma.
Brahim Issaoui, prins de un echipaj a poliţiei municipale care a tras asupra lui de mai multe ori, a fost grav rănit și dus la spitalul Pasteur din Nisa. Inconştient, el nu a putut fi audiat de anchetatori.
Nu sunt clare parcursul şi motivaţiile tânărului, care a părăsit la mijlocul lunii septembrie oraşul Sfax din centrul Tunisiei, unde trăia împreună cu familia sa.