Uganda a interzis rețelele sociale înainte de alegerile prezidențiale

DE Adina Mutăr | 12.01.2021 - 21:23
sursă reuters
sursă reuters

Uganda a interzis rețelele de socializare marți, cu două zile înainte de alegerile prezidențiale, lupta dându-se între Yoweri Museveni, unul dintre cei mai longevivi lideri africani, și liderul opoziției, Bobi Wine, un cântăreț foarte popular.

SHARE

Într-o notificare văzută de Reuters către furnizorii de servicii de internet, din 12 ianuarie, Autoritatea de reglementare din Uganda le-a ordonat să blocheze toate platformele de socializare și aplicațiile de mesagerie până la o notificare ulterioară.

Monitorul de internet NetBlocks a declarat că Facebook, Twitter, WhatsApp, Instagram, Skype, Snapchat, Viber și Google Play Store se numărau pe o listă lungă de site-uri indisponibile prin principalii operatori de rețea din Uganda.

Campania înainte de vot a fost afectată de represiuni brutale asupra mitingurilor de opoziție, despre care autoritățile spun că nu respectă restricțiile impuse de pandemia COVID-19.

La 38 de ani, Wine are jumătate din vârsta președintelui Yoweri Museveni și a atras numeroși adepți în rândul tinerilor într-o națiune în care 80% din populație are sub 30 de ani, zdruncinând partidul aflat la guvernare, Mișcarea Națională de Rezistență.

Wine este considerat liderul celor zece contracandidați ai lui Museveni, fost lider de gherilă care a preluat puterea în 1986 după regimurile criminale ale dictatorilor Milton Obote și Idi Amin.

În timp ce forțele de securitate au intimidat opoziția la alegerile anterioare, perioada campaniei electorale de anul acesta a fost deosebit de violentă. În noiembrie, 54 de persoane au fost ucise în represiunea protestatarilor, de către armată și poliție.

Marți, Wine a declarat că soldații i-au atacat casa din Kampala și i-au arestat pe gardieni săi în timp ce acorda un interviu unui post de radio kenyan, iar un membru al echipei sale a fost împușcat de armată peste noapte.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te