Un student la criminologie din Statele Unite a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate, după ce a ucis patru colegi în noiembrie 2022, scrie The New York Times.
Bryan Kohberger, în vârstă de 30 de ani, a pledat vinovat după doi ani și jumătate de tăcere, evitând astfel pedeapsa cu moartea.
Ucigaș în serie, condamnat pe viață în SUA. Pasiunea pentru moarte la făcut să studieze criminologia
Crima a avut loc în orășelul Moscow, statul Idaho, și a îngrozit întreaga țară. Victimele, Kaylee Goncalves și Madison Mogen (ambele de 21 de ani), precum și Xana Kernodle și Ethan Chapin (ambii de 20 de ani și aflați într-o relație), au fost găsite înjunghiate într-o locuință de studenți.
Tinerii dormeau în momentul atacului și nu au reușit să alerteze colegii de apartament.
Ancheta a durat două luni până când autoritățile l-au arestat pe Kohberger pe 30 decembrie 2022, în casa părinților săi din Pennsylvania, la mii de kilometri distanță de locul crimei.
Citește și: „Doctorul morții”, judecat pentru uciderea a 15 oameni. Metoda prin care își extermina pacienții
La vremea respectivă, acesta era student la Universitatea de Stat din Washington și își dorea un doctorat în criminologie.
Detaliul care l-a incriminat
Identificarea sa s-a făcut pe baza ADN-ului, comparat cu cel de pe teaca unui cuțit descoperit la locul faptei. De asemenea, camerele de supraveghere au surprins o mașină asemănătoare cu cea a lui Kohberger în zona victimelor în noaptea atacului.
Cu toate acestea, motivul crimelor a rămas un mister. Kohberger nu a oferit nicio explicație și a păstrat tăcerea completă până la pronunțarea sentinței.
Citește și: Povestea criminalului în serie Dennis Nilsen. Trauma copilăriei care l-a transformat într-un monstru
Comportamentul său a provocat furia judecătorului Steven Hippler, care l-a numit „laş” și a condamnat tentativa acestuia de a căuta notorietate.
„Cu cât încercăm mai mult să găsim o explicaţie pentru inexplicabil, cu cât încercăm mai mult să extragem un motiv, cu atât îi oferim mai multă putere şi control”, a declarat judecătorul.
Can’t stop rewatching Alivea Goncalves’ absolutely masterful takedown of Bryan Kohberger.
— Jen (@JenniferKorey) July 23, 2025
He’s seething—she will haunt him.
Judge Hippler is clearly moved, mouthing a “Wow” at the conclusion.
And the rest of us are in awe of this amazing woman.#Idaho4pic.twitter.com/CtkaUgQKV6
„Este timpul să punem capăt celor 15 minute de faimă ale domnului Kohberger. Este timpul ca el să fie condamnat la infamia şi izolarea încarcerării perpetue”, a adăugat magistratul, solicitând ca acest caz să nu devină subiectul unui documentar sau al unei cărți.
Citește și: Viața dublă a unui criminal în serie. Secretul întunecat păstrat într-o cutie, găsit după 60 de ani
„Sper sincer că nimeni nu se va înjosi să îi ofere notorietatea pe care o doreşte”, a mai spus judecătorul Hippler.
Familiile victimelor cer pedeapsa cu moartea
Acordul de recunoaștere a vinovăției a fost criticat de unele familii ale victimelor, în special de cea a lui Kaylee Goncalves, care a cerut pedeapsa capitală. Aceștia au susținut o lege adoptată în Idaho în primăvara acestui an, care permite execuția prin împușcare în cazul persoanelor condamnate la moarte.
Citește și: VIDEO Povestea copilăriei zdruncinate a „Monstrului din Anzi”, criminalul în serie cu 300 de victime
La proces, rudele victimelor au vorbit emoționat despre pierderile suferite și au transmis mesaje dure inculpatului.
„Vei merge în iad”, a spus Randy Davis, tatăl vitreg al Xanei Kernodle.
„Eşti diabolic. Nu este loc pentru tine în rai. Ne-ai luat copiii. Vei suferi”.