Statele Unite au pierdut șapte drone MQ-9 și un avion F/A-18E în incidente recente din zona Yemenului și Mării Roșii. Rebelii Houthi revendică atacul asupra portavionului USS Harry S. Truman.
SUA pierd șapte drone și un avion de luptă în Marea Roșie. Rebelii Houthi revendică atacul
Statele Unite au pierdut șapte drone MQ-9 Reaper, fiecare evaluată la aproximativ 30 de milioane de dolari, în zona Yemenului, din 15 martie 2025, potrivit unui oficial american citat de AFP. Washingtonul a lansat în martie o nouă rundă a campaniei sale aeriene împotriva rebelilor Houthi din Yemen, folosind dronele MQ-9 atât pentru recunoaștere, cât și pentru atacuri asupra țintelor identificate.
CItește și Răspuns sângeros, devastator: rebelii houthi atacă Tel Aviv și nave americane după raidul din Yemenâ
"Au fost șapte MQ-9 care s-au prăbușit de la 15 martie", a declarat oficialul american sub rezerva anonimatului, fără a preciza cauzele exacte ale pierderii acestor echipamente.
În același timp, Marina americană a anunțat pierderea unui alt echipament militar important: un avion de luptă F/A-18E. Aeronava a căzut de pe portavionul USS Harry S. Truman într-un accident care a provocat și rănirea unui marinar.
"F/A-18E era remorcat activ în hangar când echipajul de mișcare a pierdut controlul aeronavei. Aeronava și tractorul de remorcare au fost pierdute peste bord", a precizat Marina SUA într-o declarație oficială.
Un oficial american, citat de CNN, a explicat că "informațiile inițiale de la fața locului indică faptul că portavionul Truman a efectuat o manevră bruscă pentru a evita focuri trase de rebelii Houthi", ceea ce ar fi contribuit la accident. Gruparea Houthi a revendicat luni lansarea unui atac cu drone și rachete asupra portavionului american aflat în Marea Roșie.
În ciuda incidentelor, portavionul USS Harry S. Truman și aeronavele sale rămân operaționale, iar Marina SUA a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele evenimentelor. Până în prezent, nu au fost furnizate informații privind acțiunile de recuperare a echipamentelor pierdute.