În cadrul unor audieri în puternică Comisie a Afacerilor Externe din cadrul Senatului american, Ely Ratner, însărcinat cu probleme în regiunea Asia-Pacific la Departamentul Apărării, a reiterat că Beijingul ”are intenţia” de a ataca Taiwanul.
”Însă cred că putem ajunge la sfârşitul acestui deceniu fără ca ei (chinezii) să compită o agresiune majoră în Taiwan”, a estimat el, conform News.ro.
Beijingul consideră că Insula Taiwan, cu 24 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile pe care nu a reuşit să le reunifice cu restul teritoriului chinez după Războiul Civil chinez din 1949.
Citeşte şi: Taiwanul testează o rachetă de croazieră ce poate ajunge în China continentală
El vede cu ochi răi o apropiere, în ultimii ani, între autorităţile taiwaneze şi Statele Unite, care furnizează insulei o susţinere militară împotriva Beijingului de zeci de ani.
În august, China a efectuat exerciţii militare importante în jurul Taiwanului, într-o demonstraţie de forţă fără precedent, ca represalii faţă de o vizită pe insulă a lui Nancy Pelosi, la acea vreme preşedinta Camerei americane a Reprezentanţilor.