Printre cele peste 1.500 de loturi se numără obiecte de artă japoneze, manuscrise de cântece, scrisori olografe, picturi, costume, bijuterii şi alte lucruri personale.
Se vinde colecţia Freddie Mercury
Acestea vor fi scoase la vânzare în cadrul a şase licitaţii tematice, organizate pe parcursul lunii septembrie, a anunţat Sotheby's într-un comunicat.
După ce colecţia a trecut prin New York, Los Angeles şi Hong Kong, în perioada 4 august - 5 septembrie, sediul Sotheby's din Bond Street din Londra va găzdui o expoziţie cronologică deschisă publicului, care va trece în revistă moştenirea lui Freddie Mercury, cu obiecte notabile din casa sa, Garden Lodge, din bogatul cartier londonez Kensington, conform Agerpres.
Spa'iu relevant pentru obiectele legate de Montserrat Caballé
După cum au explicat pentru EFE surse din cadrul Sotheby's, la licitaţie va fi alocat un spaţiu relevant obiectelor care l-au legat pe artist de soprana spaniolă Montserrat Caballé.
Cu aceasta, cântăreţul a legat o profundă prietenie personală, ce a condus la colaborarea lor pentru piesa devenită imnul Jocurilor Olimpice de la Barcelona, din 1992.
Mercury a cunoscut-o pe Caballé în 1983, după ce a asistat la o reprezentaţie a operei "Bal mascat", de Verdi, şi după ce, în 1986, într-un interviu la televiziunea spaniolă, a lăudat vocea sopranei. Ulterior, aceasta l-a contactat, pentru a lucra împreună.
Nu se ştie ce obiecte
"Duetele lor sunt considerate ultimul mare triumf al lui Freddie, care a descris colaborarea cu ea drept un punct de cotitură al carierei sale", au explicat sursele Sotheby's, care nu au dezvăluit ce obiecte vor fi expuse pentru a reprezenta acea relaţie.
Lumea intimă a cântăreţului dovedeşte un gust eclectic, cu o preferinţă pentru arta secolelor al XIX-lea şi XX, după cum demonstrează varietatea de artefacte care alcătuiesc colecţia sa: de la o gravură de Picasso, atârnată în bucătărie, picturi victoriene sau obiecte scumpe din sticlă, la mătăsuri şi costume japoneze şi mobilier Art Nouveau.
Citeşte şi: Ultimele zile din viața lui Freddie Mercury. Renunță la medicamente când știe că bătălia e pierdută
Din universul său public, ca lider al uneia dintre cele mai cunoscute formaţii rock din istorie, printre cele mai remarcabile obiecte scoase la licitaţie se vor număra schiţe ale unor cântece cunoscute sau costumele şi accesoriile lui Mercury din concerte, inclusiv celebra coroană pe care a purtat-o în ultimul turneu, în 1986.
Freddie Mercury a fost un colecţionar pasionat, însă de la moartea sa, în noiembrie 1991, din cauza unor complicaţii medicale asociate cu HIV, averea lui s-a aflat în custodia lui Mary Austin, fostă parteneră şi prietenă apropiată.
Citeşte şi: FOTO Cum ar fi arătat Kurt Cobain, Elvis Presley, Freddie Mercury, prințesa Diana la bătrânețe
Obiectele personale ale regretatului solist al formaţiei Queen nu au fost niciodată scoase la licitaţie.
Austin a declarat că a sosit momentul să se despartă de o parte din colecţia artistului, pe care o consideră "o oportunitate de a împărtăşi lumii diferitele faţete ale lui Freddie, publice şi personale, pentru ca lumea să cunoască şi să sărbătorească mai mult spiritul său unic şi frumos".
O parte din încasările obţinute în urma licitaţiei vor fi donate organizaţiilor caritabile Mercury Phoenix Trust şi Elton John Aids Foundation, ambele concentrate pe lupta împotriva SIDA/HIV.