„Am decis să-mi urmez fiul. Nu are rost să trăiesc fără el. Tot ceea ce ating distrug. Am rămas doar pentru el. Iar acum el nu mai este", a scris ea pe un cont de Twitter neverificat, dar legat de contul ei oficial, scrie CNN, citat de Hotnews.
Cântăreața a spus că se simte „pierdută” și că se învinovățește pentru moartea fiului ei adolescent.
Citește și: Cu cine a fost înlocuit Djokovic la Australian Open | Newsweek Romania
Mamă a patru copii, ea a revenit pe Twitter o oră mai târziu, cerându-și scuze pentru postările sale alarmante și asigurându-și fanii că a cerut asistență medicală.
„Îmi pare rău. Nu ar fi trebuit să spun asta. Sunt cu polițiștii acum în drum spre spital. Îmi pare rău că am îngrijorat pe toată lumea", a postat ea, adăugând: „Sunt pierdută fără copilul meu și mă urăsc. Spitalul mă va ajuta o vreme. Dar am de gând să-l găsesc pe Shane. Aceasta este doar o amânare".
Corpul lui Shane O'Connor a fost descoperit pe 7 ianuarie, la două zile după ce dispăruse, potrivit firmei care se ocupă de cariera cântăreței.