După alegerile prezidențiale din Rusia din 17 martie, mai mulți ofițeri de poliție au plecat de la ambasada din Viena cu pungi de cadouri.
Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției, acest lucru nu a fost o abatere, dar a lăsat o impresie nedorită.
Scandal monstru. Polițiștii au ieșit cu cadouri din Ambasada Rusiei. Unde s-a întâmplat?
Ofițerii de poliție vienezi nu ar mai trebui să accepte cadouri din partea Rusiei pe viitor. Acest lucru a fost anunțat de un purtător de cuvânt al Direcției de Poliție a provinciei Viena pentru APA, în urma unei anchete, după ce mai mulți ofițeri de poliție au fost văzuți plecând de la ambasada Rusiei cu pungi de cadouri.
Acest lucru nu a fost o abatere, dar a lăsat o impresie nedorită, a declarat purtătorul de cuvânt. Astfel de cadouri ar trebui, prin urmare, să fie refuzate într-o manieră prietenoasă, dar fermă, scrie Die Presse.
Newsweek România a scris, în câteva rânduri despre relația apropiată avută de Austria cu Rusia.
Timp de zeci de ani, Austria a fost un focar al spionajului sovietic și rus, cu misiunea diplomatică a Kremlinului mereu plină de ofițeri de carieră din diverse servicii de informații: mai întâi KGB-ul din epoca sovietică, apoi SVR, GRU și Serviciul al V-lea al FSB.
În timp ce alte țări au expulzat peste 700 de spioni ruși care lucrau sub acoperire diplomatică de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, contribuția Austriei a fost doar de... patru.
Citește și: Cum a „investit” Austria, „ghimpele” României, 3 miliarde de € în „mașinăria de război” a lui Putin
Citește și: Austria blochează sancțiunile UE pentru Rusia. Raiffeisen Bank face milioane de $ profit de război
Cum s-a întâmplat?
Ofițerii au fost detașați cu ocazia alegerilor prezidențiale rusești din 17 martie pentru a asigura securitatea în jurul votului din ambasadă.
După ce ultimul alegător a părăsit ambasada, la scurt timp după ora 22.00, cel puțin șase membri ai Biroului pentru Securitatea Statului și Extremism (LSE) și polițiști cu câini de serviciu i-au urmat. Cel puțin trei dintre ei purtau pungi cadou cu stema Rusiei. Aceștia nu au vrut să spună la fața locului dacă se obișnuiește să se accepte cadouri la ambasada rusă.
Polițiști în uniformă și membri ai LSE în haine civile nu au fost la datorie doar în afara clădirii, ci au intrat și ieșit frecvent din ambasadă. Un ofițer de poliție a justificat acest lucru prin posibilitatea de a folosi toaleta din clădire. Se pare că ofițerii de poliție erau, de asemenea, hrăniți și primeau cadouri de la ruși.
Austria nu lasă România în Schengen
Newseek a scris că ministrul de interne Gerhard Karner (ÖVP) a făcut bilanțul a ceea ce el consideră a fi un "an al deportărilor".
Citeșyte și: VIDEO România militarizată: Blindate, în București, tunuri pe CFR, camioane militare la graniță
În mod surprinzător și extrem e nefericit pentru noi, ministrul austriac spune că cetățenii români și bulgari au avut un comportament mai inadecvat chiar decât migranții, scrie presa austriacă citită de Newsweek.