El este șeful adjunct al Departamentului Operațional Principal al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei. Gromov a adăugat că piloții ruși sunt reticenți în a intra în raza de acțiune a armamentului anti-aerian ucrainean și a-și risca astfel viața.
Statisticile generale de la începutul invaziei la scară includ sute de lovituri ale rachetelor de croazieră Iskander și Kalibr. Numărul de zboruri operaționale-tactice de aviație a depășit 6.400, mai punctează armyinform.com.ua.
Citește și: VIDEO Aproape de România. Autoritățile transnistrene familiarizează populația cu ideea că vin rușii
Gen. Gromov a mai subliniat că transferul sistemelor norvegiene de apărare aeriană NASAMS în Ucraina, anunțat de Statele Unite, va consolida semnificativ securitatea spațiului aerian.
„Apărarea noastră antiaeriană este destinată mai mult doborârii țintelor aeriene, cum ar fi avioane, elicoptere și vehicule aeriene fără pilot (UAV). Rachetele cu aripi, balistice și hipersonice, nu sunt ținte inerente” a comentat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Yuri Ignat.
Citește și: Sistemele antiaeriene ale Slovaciei au intrat în alertă după atacul cu rachete din vestul Ucrainei
„Prin urmare, apariția sistemelor moderne occidentale, cum ar fi IRIS-T german și NASAMS norvegiano-american, ar fi o întărire extrem de serioasă pentru sistemul nostru de apărare aeriană. Acestea sunt complexe tehnologice moderne, manevrabile”, a mai punctat el.