„Parada tristeții din Moscova”. Rusia nu invită niciun șef de stat la Parada militară din 9 mai

DE Daniel Toșa | Actualizat: 25.04.2023 - 12:24
Rusia nu invită niciun șef de stat la Parada militară din 9 mai - Foto: Profimedia Images (arhivă)

Rusia nu invită niciun şef de stat sau de guvern străin la tradiţionala sa paradă militară din 9 mai, în cel de-al doilea an de război al Kremlinului împotriva Ucrainei.

SHARE

"Anul acesta nu au existat invitaţii speciale", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului luni, potrivit agenţiei Interfax.

Rusia nu invită niciun șef de stat la „parada plângerii” de 9 mai în al doilea an de război

Doar preşedintele fostei republici sovietice Kârgâzstan, Sadâr Japarov, ar urma să participe la festivităţile care marchează cea de-a 78-a aniversare a victoriei Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, întrucât oricum se va afla la Moscova într-o vizită de lucru.

Oficial, Kremlinul a justificat absenţa şefilor de stat străini prin faptul că în acest an nu este o aniversare importantă a evenimentelor.

Citește și: SURSE Guvernul stopează angajările la stat și reduce 10% din cheltuieli. Nu vor fi tăieri bugetare

Cu toate acestea, la aniversări similare din trecut, şefi de stat au venit la Moscova pentru a participa la ceremonia din Piaţa Roşie din Moscova, unde peste 10.000 de soldaţi defilează şi sunt expuse echipamente militare pentru această ocazie.

Ruşii au început invazia la scară largă a Ucrainei vecine în februarie 2022.

Anul trecut, la aniversarea din mai, niciun invitat internaţional nu a participat la parada de la Moscova.

Citește și: Putin pregătește atacuri asupra Occidentului. Prima țara vizată despre care a și strâns informații

În acest an, festivităţile din regiunile aflate în apropierea graniţei şi în peninsula ucraineană Crimeea, care a fost anexată de Rusia, au fost în mare parte anulate din motive de securitate, potrivit Agerpres.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te