Rusia a atacat o navă civilă în Marea Neagră lângă Insula Șerpilor.„Nu s-a cerut ajutor României”.
Joi, 12 septembrie, Rusia a lansat un atac asupra unei nave de marfă civilă în Marea Neagră, care transporta grâu către Egipt, a declarat președintele ucrainean, Volodimir Zelenski pe Telegram.
„O rachetă rusească a lovit nava cu grâu cu destinația Egipt. Lovitura de astăzi în Marea Neagră a fost asupra unei nave civile obișnuită, imediat după ce a ieșit din apele teritoriale ucrainene. Conform datelor preliminare, nu au existat victime umane”.
Rusia a atacat o navă civilă în Marea Neagră lângă Insula Șerpilor
Zelenski a subliniat că Ucraina este o sursă esențială pentru securitatea alimentară globală și că stabilitatea internă și supraviețuirea a zeci de națiuni din întreaga lume se bazează pe buna funcționare a coridorului său de export alimentar.
Russian missile against a wheat cargo bound for Egypt. Tonight, Russia launched a strike on an ordinary civilian vessel in the Black Sea right after it left Ukrainian territorial waters. Fortunately, there were no casualties, according to preliminary reports.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 12, 2024
Ukraine is one of… pic.twitter.com/nNCqNDVfJV
"Ne așteptăm la reacția lumii. Grâul și securitatea alimentară nu ar trebui să fie niciodată vizate de rachete", a scris președintele ucrainean, potrivit European Pravda.
Mai devreme, Forțele Aeriene ucrainene au raportat că Rusia a lansat două rachete de croazieră Kh-22/32 dintr-un bombardier strategic Tu-22M3 peste Marea Neagră către Insula Șerpilor.
Cu toate acestea, la momentul publicării, nu era încă clar care era ținta bombardierului rusesc.
Nava civilă lovită în Marea Neagră lângă Insula Șerpilor „nu era în apele României”
Nava cu cereale lovită de o rachetă într-un atac peste noapte nu se afla în apele teritoriale românești, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Autorității Navale a României.
„Tot ce vă pot spune despre nava în cauză în acest moment a fost că nu se afla în apele noastre teritoriale”, a declarat purtătorul de cuvânt al autorității, Irina Pușcașu, pentru Reuters. „Asistența noastră nu a fost solicitată în niciun fel.”
Citește și: Marina României a semnat ordine de operare în Marea Neagră contra acțiunilor ruse. Cu cine e aliată?
Ucraina exportă lunar patru milioane de tone de cereale prin coridorul său de transport maritim la Marea Neagră, înființat în august 2023, ca urmare a retragerii Rusiei din Inițiativa pentru cereale la Marea Neagră intermediată de Turcia, sub egida ONU.
Rusia s-a retras din acord la 17 iulie, argumentând că cererile Moscovei pentru facilitarea transporturilor rusești de alimente și îngrășăminte nu au fost îndeplinite.
Citește și: Rusia ar ataca Moldova pentru a submina coridorul de cereale care trece prin România
După retragere, Ministerul rus al Apărării a declarat că orice navă din Marea Neagră care se îndreaptă spre porturile ucrainene va fi considerată țintă militară.
De atunci, Kievul a lucrat pentru a redirecționa traficul din Marea Neagră și peste Dunăre și pe drumurile și rețelele feroviare europene.
Garda de Coastă anunță că nava a solicitat schimbarea rutei de navigație
Joi seara, Garda de Coastă a trimis un comunicat referitor la ceea ce s-a petrecut cu nava încărcată cu cereale atacată de Rusia.
„În noaptea de 11 spre 12 septembrie a.c., comandantul unei nave civile, sub pavilion străin, aflată în afara apelor teritoriale ale ţării noastre, dar în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 30 de mile marine (aproximativ 55 de km) de localitatea Sf. Gheorghe, fiind în marş de la Cernomorsk (Ucraina) către Istanbul (Turcia) a transmis un mesaj radio prin care informa că la bordul navei a avut loc o explozie. Comandantul navei a solicitat schimbarea rutei de navigaţie către Constanţa în vederea evaluării efectelor”, a transmis joi seară Garda de Coastă.
Sursa citată a precizat că nava maritimă de supraveghere MAI 0201, aflată în misiune de patrulare şi supraveghere a zonei de responsabilitate, a fost trimisă în apropierea navei care a transmis mesajul, în coordonare directă cu Autoritatea Navală Română, în vederea acordării asistentei în caz de necesitate.
„Nava Poliţiei de Frontieră a ajuns în apropierea navei. În urma relaţionării cu comandantul, acesta nu a solicitat asistenţă. Până în acest moment nu a fost necesară intervenţia poliţiştilor de frontieră pentru salvarea de vieţi omeneşti pe mare în acest caz”, a mai transmis Garda de Coastă.