Rusia e responsabilă de atacul cibernetic asupra parlamentului norvegian, acuză oficialii de la Oslo

DE Alexandru Pop | Actualizat: 13.10.2020 - 22:52
Ine Eriksen Søreide a fost și la Cotroceni/FOTO: presidency.ro

Rusia s-a aflat în spatele atacului cibernetic lansat împotriva parlamentului norvegian în august, a declarat marţi şefa diplomaţiei norvegiene, Ine Eriksen Soereide, citată de Reuters, transmite Agerpres.

SHARE

"În baza informaţiilor de care dispune în prezent guvernul, apreciem că Rusia se află în spatele acestui act", a indicat titulara de la Externe într-un comunicat.

Parlamentul norvegian comunicase la 1 septembrie că a fost ţinta unui atac cibernetic săptămâna precedentă, în urma căruia conturile de e-mail ale mai multor parlamentari şi angajaţi au fost piratate.

La acea vreme, autorităţile de la Oslo nu au spus cine s-ar putea afla în spatele acestui atac informatic.

"Este un eveniment grav care a vizat cea mai importantă instituţie democratică a noastră", a spus Soereide în comunicat, în care totuşi nu se precizează ce fel de măsuri ar putea lua Norvegia împotriva Rusiei.

Întrebată dacă Oslo va cere Rusiei să-şi recheme ambasadorul sau pe oricare dintre diplomaţii săi, o purtătoare de cuvânt a MAE norvegian a refuzat să comenteze cu privire la eventualele măsuri pe care le-ar putea lua Norvegia ca represalii.

Norvegia, membră a NATO, are graniţă comună cu Rusia în zona arctică.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te