O cercetătoare româncă face parte dintr-un grup de șase persoane selectate de NASA pentru a face parte dintr-o misiune experiment privind viața pe Marte.
Anca Șelariu este microbiolg în Marina SUA.
Cum a ajuns o româncă să fie selectată de NASA pentru o misiune-experiment
Șase oameni de știință au fost selectați de NASA pentru a participa la prima misiune a agenției spațiale americane prin care este simulată viața pe Marte. Printre aceștia se numără și românca Anca Șelariu.
Participanții au fost selectați prin intermediul apelului de candidaturi lansat de NASA în 2021.
Citește și: VIDEO O gaură neagră „fugară” străbate Universul. NASA avertizează că „este un monstru în libertate”
Este vorba de CHAPEA (Crew Health and Performance Exploration Analog), o misiune terestră, care va începe în luna iunie la Centrul Spațial Johnson al agenției din Houston, a anunțat NASA.
Misiunea este prima din cele trei care vor simula, timp de câte un an, viața pe suprafața planetei Marte, în timpul cărora membrii echipajului vor trăi și vor lucra într-un habitat de 1.700 de metri pătrați.
Citește și: VIDEO NASA a dezvăluit noul costum pentru cosmonauții care vor merge pe Lună
Cercetătorii vor simula provocările unei misiuni umane pe Marte, inclusiv limitările de resurse, defecțiunile echipamentelor, întârzierile de comunicare și alți factori de stres din mediul înconjurător.
„Simularea ne va permite să colectăm date privind performanța cognitivă și fizică, pentru a ne oferi mai multe informații despre impactul potențial al misiunilor de lungă durată pe Marte asupra sănătății
și performanței echipajului. În cele din urmă, aceste informații vor ajuta NASA să ia decizii în cunoștință de cauză pentru a proiecta și planifica o misiune umană de succes pe Marte”, a declarat Grace Douglas, cercetător principal al CHAPEA.
Cine este românca aleasă să facă parte din echipa de cercetători
Anca Șelariu este specializată în descoperirea și fabricarea de vaccinuri, se arată în descrierea româncei de pe site-ul NASA.
Aceasta este microbiolog în cadrul marinei militare americane.
Citește și: Cu Artemis II, înapoi pe Lună. NASA anunță primul echipaj ce va pleca după 50 de ani
„Experiența sa vizează descoperirea și fabricarea de vaccinuri, transmiterea prionilor, dezvoltarea terapiei genice și managementul proiectelor de cercetare a bolilor infecțioase.
Șelariu a obținut o diplomă de licență în filologie la Universitatea Transilvania, România, o diplomă de licență în biochimie la Universitatea Montclair, New Jersey, și un doctorat în științe biomedicale interdisciplinare la Universitatea Rutgers, New Jersey.
De asemenea, a absolvit o bursă postdoctorală la Prion Research Center, Colorado State University din Fort Collins”, scrie NASA pe site-ul său.
Anca Șelariu va face parte din echipaj ca membru de rezervă.
Agenția pregătește o prezență pe termen lung pe Lună pentru știință și explorare, prin intermediul programului Artemis. Cunoștințele dobândite pe și în jurul Lunii vor ajuta la trimiterea primilor astronauți pe Marte în viitor.