duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Roman Abramovici și alți oligarhi ruși, sancționați și de Canada

Data publicării: 11.03.2022 • 19:59 Data actualizării: 11.03.2022 • 20:03
Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea din Londra. / Foto: gsp.ro
Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea din Londra. / Foto: gsp.ro

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat noi sancţiuni împotriva unor oligarhi ruşi, printre care şi Roman Abramovici, proprietarul clubului de fotbal Chelsea din Londra, informează AFP. Măsurile au fost luate ca reacţie la invazia rusă în Ucraina.

"Astăzi anunţăm sancţiuni împotriva altor cinci persoane, inclusiv Roman Abramovici", a declarat Trudeau presei la Varşovia, la finalul unui turneu de şase zile în Europa. "Aceste persoane vor fi împiedicate să facă afaceri în Canada, iar activele lor vor fi blocate", a adăugat el.

Canada este a doua ţară care îl sancţionează pe Abramovici, la o zi după Regatul Unit.

Citește și: FOTO Gigi Becali a renunțat la Mercedes și la Maybach. Conduce o mașină second hand de 15.000 euro

Miliardarul rus este acţionar al companiei multinaţionale Evraz, care asigură managementul unor oţelării în centrul Canadei, în provinciile Saskatchewan şi Alberta.

Ceilalţi patru oligarhi vizaţi de sancţiunile canadiene sunt înalţi funcţionari sau - ca şi Abramovici - foşti sau actuali asociaţi ai regimului de la Moscova, consideraţi de guvernul de la Ottawa "complici ai deciziei preşedintelui (rus Vladimir) Putin de a invada o ţară paşnică şi suverană", arată un comunicat al cabinetului lui Trudeau.

Citește și: Generalul-tenismen al Armatei Române Ilie Năstase, despre războiul din Ucraina: „Mie mi-e frică”

Premierul canadian a mai anunţat cu aceeaşi ocazie sancţiuni şi împotriva a 32 de companii militare ruse.

Aceste măsuri se adaugă celor deja luate de Canada după ce Rusia a atacat Ucraina la sfârşitul lui februarie.

În Polonia, Trudeau a făcut de asemenea cunoscut că ţara sa va acorda ajutoare umanitare în valoare de 50 de milioane de dolari canadieni (circa 35 de milioane de euro) şi 117 milioane de dolari pentru procedurile de imigrare în vederea primirii în Canada a unor refugiaţi ucraineni.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră