Record COVID-19 în Statele Unite: Peste 50.000 de noi contaminări în 24 de ore

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 02.07.2020 - 08:31

Cel puţin 52.898 de noi infecţii cu SARS-Cov-2 au fost înregistrate în Statele Unite în 24 de ore, un nivel record de la începutul pandemiei, potrivit datelor afişate miercuri la orele 20.30 (joi, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, informează AFP.

SHARE

Noile contaminări ridică la circa 2,7 milioane numărul total de cazuri detectate pe teritoriul american. Numărul deceselor în ultimele 24 de ore se ridică la 706, bilanţul pandemiei în SUA fiind de 128.028 de morţi.

Nivelul noilor cazuri detectate în Statele Unite este cel mai ridicat de la apariţia Sars-Cov-2, iar spitalizările cresc în mai multe focare ca Houston (Texas) şi Phoenix (Arizona).

Miercuri, statul Texas şi-a bătut recordul cotidian şi a raportat 8.076 de noi cazuri de COVID-19, cu aproape 1.000 în plus faţă de ziua precedentă.

Din cauza creşterii numărului de contaminări, unele state americane au fost nevoite să ia o pauză în ridicarea măsurilor de restricţie.

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a decis miercuri să interzică orice servirea mesei în spaţii închise la Los Angeles şi în alte 18 comitate ale statului lovite puternic de pandemie.

Interdicţia urmează să se aplice timp de "cel puţin trei săptămâni" şi se referă, de asemenea, la baruri, săli de cinema şi muzee.

Guvernatorul statului Michigan, în nordul ţării, a anunţat şi el închiderea majorităţii barurilor, identificate ca fiind originea unor "recente focare", în timp ce în Oregon (nord-vest) şi în Pennsylvania (nord-est) a devenit obligatorie purtarea măştilor în spaţiul public.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te