Smolianinov a fost eroul din „Deviataia Rota” (The 9th Company), un lungmetraj rusesc care a apărut în 2005. El a jucat rolul ultimului soldat rămas în picioare în timpul unei bătălii din Afganistan, țară pe care forțele sovietice au ocupat-o timp de un deceniu. A fost descris adesea drept Rambo al Rusiei, o comparație cu filmele de acțiune din SUA cu Sylvester Stallone.
Multe s-au schimbat de atunci. Smolianinov este astăzi în exil și, într-un interviu recent, a spus că este pregătit să lupte de partea Ucrainei și să omoare soldați ruși. El a declarat săptămâna trecută în „Novaya Gazeta”: „Nu simt decât ură față de oamenii de cealaltă parte (rusă) a liniei frontului. Și dacă aș fi acolo, n-aș avea milă.”
El a spus că un fost coleg a plecat să lupte de partea rușilor. „L-aș împușca? Fără niciun dubiu! Îmi păstrez opțiunile de a lupta pentru Ucraina? Absolut! Acesta este singurul mod pentru mine. Și dacă ar fi să merg la acest război, aș lupta doar pentru Ucraina.”
Câteva zile mai târziu, Ministerul de Justiție al Rusiei l-a clasificat pe actor drept agent străin.
Alexander Bastrikin, șeful Comitetului de anchetă al Rusiei, a ordonat, de asemenea, deschiderea unui dosar penal împotriva lui Smolyaninov.
Smolianinov a fost extrem de critic la adresa campaniei din Ucraina. El a înregistrat recent o melodie din epoca sovietică – Temnaya Noch (Noapte întunecată) – cu versuri recompuse.
Acesta includea rândurile: „Ia uită-te, ocupante, Cum sunt maternitățile fără curent, Cum stau copiii în adăposturi. Și cum sunt înecate cărțile. Noaptea rusească a ajuns la școli și spitale.”
Un alt vers se referea la „un buncăr, unde se ascunde un Führer, iar un bucătar chel îl hrănește pe Fuhrer dintr-o lingură”. Bucătarul la care face referire ested Evgheni Prigojin, care conduce compania militară privată Wagner și a câștigat contracte de catering de la Kremlin.
Când a vorbit pentru prima dată împotriva războiului, vara trecută, Smolianinov, care pe atunci se afla în Rusia, a spus unui intervievator că a fost „o catastrofă, totul s-a prăbușit: cenuşă, fum, duhoare, lacrimi”.
În octombrie anul trecut, un tribunal districtual din Moscova a aplicat lui Smolianinov o amendă de 30.000 de ruble (430 de dolari SUA) sub acuzația de discreditare a forțelor armate ruse. În aceeași lună, a părăsit Rusia și se crede că în prezent se află în Letonia.
Smolianinov a povestit cum a trecut granița rusă în Norvegia. „Am trecut granița pe jos... Mergi doar 30 de metri și sunt oameni complet diferiți în fața ta. Chiar și aspectul este diferit.”
Film de succes
Filmul „Deviataia Rota” a fost atât de popular încât Putin i-a întâmpinat pe actori și echipaj, inclusiv pe Smolianinov, la reședința sa din afara Moscovei, în noiembrie 2005, unde a organizat o vizionare specială a filmului.
Kremlinul a precizat că, după vizionarea filmului, Putin a discutat cu regizorul Fiodor Bondarciuk și cu actorii principali, inclusiv cu Smolianinov.
Citește și: „Răzbunătorii”, piloții mercenari care ar putea lupta pentru Ucraina pe avioane F-16
Agenția de știri de stat rusă RIA Novosti a raportat la acea vreme că Putin a declarat că filmul „îi ia sufletul, te scufunzi în film”.
„Filmul este foarte puternic, un lucru atât de serios despre război și despre oamenii care s-au găsit în condiții extreme în acest război și s-au arătat foarte demni”, a spus Putin la acea vreme.
Ministerul rus al Justiției a declarat în ultimele zile alți agenți străini, printre care criticul muzical Artemi Troitski și câțiva jurnaliști.
„Acești oameni au fost înscriși în registru conform articolului 7 din legea rusă privind controlul activităților persoanelor aflate sub influență străină”, potrivit agenției de știri de stat ruse TASS.
Citește și: VIDEO Ucrainenii distrug o întreagă unitate rusă Wagner cu o singură lovitură HIMARS în Soledar
De asemenea, s-a raportat în acest weekend că doi actori de teatru cunoscuți au fost concediați de la Teatrul de Artă Cehov din Moscova pentru că au criticat războiul din Ucraina. Dmitri Nazarov și soția sa, Olga Vasilieva, au fost demiși de directorul artistic al teatrului, Konstantin Khabensky, care i-a acuzat pe actori de „sentimente anti-ruse”.
Agenția de presă de stat TASS a confirmat că duoul a fost concediat, fără a preciza motivul.