Plăţile sociale către pensionari şi soldaţi anunţate de preşedintele Vladimir Putin înainte de alegerile de luna viitoare ar putea costa bugetul peste 500 de miliarde de ruble (6,75 miliarde de dolari), a declarat luni parlamentarul Andrei Makarov, relatează Reuters.
Putin a anunţat, duminică, că personalul militar va primi o singură plată de 15.000 de ruble (202,41 de dolari) şi pensionarii 10.000 de ruble, o decizie menită să-i ajute să facă faţă inflaţiei mari.
CITEȘTE ȘI: Moscova și Beijingul mobilizează regimurile autoritare din Belarus, Myanmar, Iran împotriva Vestului
"Calculele iniţiale arată că procesarea plăţilor va necesita peste 500 de miliarde de ruble", a spus Andrei Makarov, şeful Comisiei pentru buget din Duma de Stat, potrivit site-ului partidului Rusia unită.
Andrei Makarov a spus că plăţile vor fi finanţate din venituri bugetare suplimentare.
CITEȘTE ȘI: Columbeanu nu regretă că a pierdut 150 milioane €: La două camere, în chirie, mă simt mai bine
Plăţile propuse ar putea ajunge la o sumă totală de 460-480 de miliarde de ruble, ceea ce va adăuga 0,2 puncte procentuale la creşterea PIB din 2021, dar va avea un impact şi asupra inflaţiei, a spus Sofia Doneţ, economista şefă a Renaissance Capital.
Dimitri Dolghin de la ING a declarat că promisiunile lui Putin ar putea costa 450 de miliarde de ruble, ceea ce va avea un impact pozitiv asupra creşterii economice, potrivit Agerpres.