Putin anunță încetarea războiului pentru 30 ore. Care este motivul? Zelenski a reacționat imediat

DE Alex Darvari | Actualizat: 19.04.2025 - 19:04
Zelenski - Foto: Profimedia Images
Zelenski - Foto: Profimedia Images
Putin - Foto: Profimedia Images
Putin - Foto: Profimedia Images

Putin anunță încetarea războiului pentru 30 de ore, decizia Rusiei fiind unilaterală. Care este motivul? Președintele Zelenski a reacționat cu scepticism la anunțul lui Putin.

SHARE

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat o scurtă încetare unilaterală a focului în conflictul cu Ucraina, cu ocazia sărbătorilor de Paște, începând de sâmbătă, ora 18.00 a Moscovei (15.00 GMT), și până luni, 21 aprilie, ora 00.00 (duminică, ora 21.00 GMT), chemând Kievul să-i urmeze exemplul, transmit Reuters, EFE și AFP.

Citește și: Trump este invitat de Zelenski în Ucraina pentru a vedea atacul rușilor în Sumî

'Ghidată de considerente umanitare, partea rusă declară un armistițiu de Paște astăzi, de la ora 18.00 (15.00 GMT), până la miezul nopții între duminică și luni (duminică, ora 21.00 GMT). Dau ordin ca toate acțiunile militare să înceteze în această perioadă', a declarat Putin, în prezența șefului de Stat Major, generalul Valerii Gherasimov, conform imaginilor transmise de televiziunea rusă, potrivit Agerpres.

Putin a mai spus că speră că Ucraina va urma exemplul Rusiei, dar i-a ordonat lui Gherasimov ca forțele ruse să fie pregătite să respingă orice încălcare a armistițiului de către Kiev.

Citește și: Putin adaugă Odesa pe lista „orașelor rusești”. Marea Britanie trimite nave și trupe la Marea Neagră

Zelenski, reacție imediată

Președintele Volodimir Zelenski a reacționat cu scepticism la anunțul lui Putin privind încetarea focului, citând atacurile rusești continue.

„În ceea ce privește încă o încercare a lui Putin de a se juca cu viețile oamenilor - o alertă de raid aerian sună în toată Ucraina chiar acum”, a scris Zelensky pe Telegram. „La ora 17:15, drone rusești de atac au fost reperate pe cerul nostru.

Apărarea aeriană și aviația ucraineană răspund deja. Prezența Shahed (drone) deasupra teritoriului nostru arată adevărata atitudine a lui Putin față de Paște și viața umană”.

Anunțul lui Putin vine după ce Washingtonul a semnalat că este gata să înceteze eforturile sale de mediere pentru a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei dacă una dintre părți „îngreunează situația”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te