”În centru, clădirea de la numărul 26, de pe bulevardul Tverskoi, a luat foc.
Incendiu la Puşkin şi Turandot
În ea se află restaurantele Puşkin şi Turandot”, declară o sursă agenţiei oficiale ruse de presă. Restaurantul a fost evacuat, declară telefonic agenţiei acest oficial.
”Oameni au fugit în stradă (...). Sunt peste 100 de persoane în clădire”, declară el.
Pompierii au stins focare de incendiu sub cerul liber, pe clădire, anunţă serviciul de presă al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă.
Citeşte şi: VIDEO Putin, la un pas să fie asasinat, lângă fostul Hotel Ucraina din Moscova. Salvat de FSB
”La ora (locală) 18.15 (şi ora României), un incendiu a fost semnalat la numărul 26, pe bulevardul Tverskoi. A fost un incendiu sub cerul liber, pe acoperişul unei clădiri administrative cu trei etaje. Prin măsurile luate, arderea sub cerul liber, pe acoperiş, a fost eliminată”, anunţă ministerul.
Serviciile de urgenţă au anunţat, la rândul lor, că incendiul de pe acoperiş a fost stins.
Citeşte şi: VIDEO Atac cu drone asupa unei baze militare de lângă Moscova. Kremlinul este în alertă
”Incendiul a fost complet stins. Nu există victime.”, anunţă această sursă, conform News.ro.
O porţiune a bulevardului Tverskoi de la Piaţa Nikiţki şi până la strada Tverskaia a fost închisă, din cauza incendiului, a anunţat într-o postare pe Telegram departamentul de Transport al Moscovei.
”Circulaţia pe bulevardul Tverskoi, din Piaţa Nikiţki la strada Tverskaia a fost blocată”, se arată în mesaj.