FOTO Prietenia dintre Charles și călugărul orb Dionisie din Botoșani. Regele cu rădăcini ortodoxe

DE Alex Darvari | Actualizat: 10.09.2022 - 12:46
Charles în Ardeal - FOTO: Profimedia
Charles în Ardeal - FOTO: Profimedia
Regele Charles și călugărul orb Dionisie Ignat - FOTO: botosaneanul.ro
Regele Charles și călugărul orb Dionisie Ignat - FOTO: botosaneanul.ro

Prințul de Wales, cum mai este numit Charles, este foarte apropiat de credința ortodoxă.

SHARE

Presa britanică a consemnat, legat de acest fapt, că Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta şi tatăl lui Charles, era grec de religie ortodoxă, iar mama lui, prinţesa Alice, bunica lui Charles, a fost călugăriţă ortodoxă.

Părintele Dionisie Ignat s-a născut în 22 septembrie 1909, în comuna Vorniceni din județul Botoșani. A viețuit 95 de ani, dintre care 78 de ani petrecuți în Sfântul Munte.

Citește și: Iubirea interzisă dintre regele Charles și Camilla. Au divorțat ca să fie împreună. Blestemul Dianei

La scurtă vreme după ce a venit prima dată în România, Prințul Charles a ajuns și la Muntele Athos. Era în Săptămâna Luminată, după Sfintele Paști din anul 2000. Prințul britanic a mers la Mănăstirea Vatopedu, unde stareț era Părintele Dionisie Ignat, "bătrânul și orbul".

Bătrânul duhovnic l-a primit cu mare cinste pe prinț.

"Nu sunt ortodox, dar sunt creștin și respect cu sfințenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul tuturor", a dat mărturie de credință Prințul Charles în fața Părintelui Dionisie.

Citește și: Kate, numită Prințesă de Wales: Primul membru regal care folosește titlul de la Diana încoace

La una dintre vizitele la Sfântul Munte, Prințul a cerut ca Părintele Ignat să îi citească o rugăciune. A plecat genunchii, iar Părintele a pus mâna pe capul lui și a citit: "Doamne Dumnezeule a toată făptura, binecuvântează persoana aceasta, Charles, superior al Marii Britanii, care conduce un popor atât de numeros, cu sănătate și înțelepciunea Ta, ca să conducă spre pacea a toată lumea, că așa vom cânta și noi ca îngerii care au cântat la nașterea Ta: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni binevoire".

Călugărul orb a spus rugăciunea în românește și în înaltă duhovnicie. Părintelui care traducea i-a fost imposibil să dubleze în spirit rugăciunea, astfel că s-a retras. Cuprins de duhul cuvintelor sfinte, Prințul Charles a întrebat cu uimire: "Ce rugăciune ați zis?", scrie botosaneanul.ro.

Prințul a venit de la mai multe ori la Vatopedu pentru a-l vedea pe părintele.

În mare dor de țara natală, părintele Dionisie îl asculta pe Prințul Charles povestind despre România.

"Am trecut pe la dumneavoastră și vreau să vă amintesc că am fost și am vizitat România și am rămas foarte mulțumit de frumusețile făpturii. De fel, am vizitat multe țări, dar de România am rămas mai mulțumit ca în alte părți. Am văzut frumoșii munți Carpați cu natura lor, minunatele râuri ce brăzdează toată țara și bogățiile pământului, dar, cu toate aceste mari frumuseți și bogății, pătura populației de jos nu este mulțumită, ci în suferință.

Constatând acestea, sunt hotărât ca, în timp, să ajutăm ca toată suflarea de pe fața întregii Românii să fie mulțumită de viața sa. Trebuie ajutați oamenii și sunt hotărât ca în timpul cel mai apropiat posibil să le venim în ajutor", a povestit Prințul Charles.

La înmormântarea duhovnicului a fost prezent și moștenitorul coroanei britanice, Prințul Charles, care în adâncă smerenie și-a luat rămas bun de la bătrânul părinte.

Cine a fost părintele Ignat

Parintele Dionisie Ignat - Dumitru - s-a nascut pe 22 septembrie 1909, in comuna Vorniceni, judetul Botosani, intr-o familie de simpli agricultori. Tatal acestuia, Ioan, un om foarte credincios, moare de tanar. Credinciosul tata lasa in grija mamei opt copii.

La data de 6 septembrie 1926, tanarul Dumitru merge in Sfantul Munte Athos, avand atunci abia 17 ani. Aici, el face un scurt pelerinaj pe la manastiri, impreuna cu fratele sau de trup, parintele Ghimnazie, si cu inca doi mireni, dupa care incearca sa se stabileasca la Schitul romanesc Prodromul. Din pacate, nu pot ramane la acest schit.

In anul 1927, tanarul Dumitru Ignat cumpara impreuna cu un calugar roman - schimonahul Sebastian, Chilia Buna Vestire, de langa Manastirea Pantocrator. In acelasi an, tanarul Dumitru este tuns in monahism, primind numele Dionisie, iar fratele sau dupa trup Ghimnazie este hirotonit preot.

In anul 1933, staretul Sebastian trece la cele vesnice, iar fratii Ignat merg la Chilia Sfantul Tihon de Zadonsk, din Capsala, la Staretul Ghedeon. In anul 1937 ei vin la Chilia Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, din Colciu, iar parintele Dionisie Ignat este hirotonit intru cinstea preotie.

Parintele Dionisie Ignat a trecut la cele vesnice in luna 11 mai 2004, dupa 77 de ani de nevointa in Sfantul Munte Athos si 58 de ani ca duhovnic si mangaietor de suflete. In data de 12 mai 2004, intr-o zi de miercuri, Parintele Dionisie Egnat a fost inmormantat, ramanand insa in inimile multora drept "unul dintre cei mai mari duhovnici ai Sfantului Munte Athos". De remarcat faptul ca printre cei care au fost prezenti la inmormantarea Ieromonahului Dionisie Ignat s-a numarat si mostenitorul coroanei britanice, Printul Charles, scrie crestinortodox.ro.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te