Presa germană: SUA ar fi avertizat Germania în legătură cu un posibil atac asupra infrastructurii din UK
Der Spiegel susține că CIA știa încă din primăvara lui 2022 despre planurile de sabotare a conductei Nord Stream și că agenți americani ar fi discutat detalii tehnice cu partea ucraineană.
CIA a fost informată de un comando ucrainean care avea legături cu serviciile secrete de la Kiev cu privire la planul de a ataca gazoductul rusesc Nord Stream din Marea Baltică, dar nu ar fi acordat niciun sprijin părţii ucrainene, potrivit unei anchete publicate joi de săptămânalul Der Spiegel.
Potrivit publicaţiei germane, care citează surse ucrainene aflate la curent cu faptele, primele contacte pe această temă au avut loc în primăvara anului 2022 la Kiev, în cadrul cărora partea ucraineană şi-ar fi prezentat ideea şi ar fi abordat diferite detalii tehnice ale operaţiunii de sabotaj.
Presa germană: SUA ar fi avertizat Germania în legătură cu un posibil atac asupra infrastructurii din UK
"Le-au spus băieţilor noştri: e bine aşa, totul e bine", a spus una dintre aceste surse, referindu-se la poziţia americanilor.
Cu toate acestea, la începutul verii, poziţia Washingtonului s-a schimbat brusc şi, potrivit unor surse din cercurile de securitate ucrainene, CIA şi-a retras sprijinul pentru aceste planuri şi a refuzat să le finanţeze, conform Observator.
Der Spiegel aminteşte că, în iunie 2022, serviciul de informaţii militare al Olandei a primit un pont despre aceste planuri şi a avertizat Germania.
Citește și: Europa ajunge la un acord pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze ruseşti. Care e data limită?
Conform săptămânalului, SUA i-au cerut apoi lui Volodimir Zelenski să renunţe complet la planurile respective, dar comandoul secret şi-a continuat activităţile, reuşind să găsească finanţare privată de 300.000 de dolari cât a costat operaţiunea. O purtătoare de cuvânt a CIA a declarat pentru Der Spiegel că reconstituirea faptelor e "complet şi total falsă", deşi nu a dezminţit detalii concrete.
Prezumtivul "creier" al atentatului, un ucrainean cunoscut sub numele de Serghi K., militar activ în 2022, se află din noiembrie trecut în arest preventiv în Germania. Aşteptă să fie pus sau nu sub acuzare, după ce a fost extrădat de autorităţile italiene.
Citește și: Ungaria amenință Ucraina din cauza gazelor rusești. Aderarea la UE, un "vis interzis" pentru Kiev
Tribunalul Federal de Justiţie german a respins luna trecută recursul apărării împotriva arestării sale şi a subliniat că Germania are jurisdicţie în acest caz, chiar dacă sabotajul a fost comis în apele internaţionale, deoarece conductele de gaz au capătul pe teritoriul german.