Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat activistei iraniene Narges Mohammadi

DE Florin Budescu | Actualizat: 06.10.2023 - 15:02
Premiul Nobel pentru Pace: Narges Mohammadi - Foto: Profimedia Images

Activista iraniană încarcerată Narges Mohammadi a câștigat Premiul Nobel pentru pace pentru anul 2023. Mohammadi a câștigat premiul, pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran și pentru promovarea drepturilor omului pentru toți iranienii.

SHARE

„Comitetul Nobel norvegian a decis să acorde Premiul Nobel pentru pace 2023 lui Narges Mohammadi, pentru lupta ei împotriva opresiunii femeilor din Iran și lupta ei, de a promova drepturile omului și libertatea pentru toți”, a spus Comitetul Nobel.

Mohammadi, în prezent încarcerată în iran, este unul dintre cei mai importanți activiști pentru drepturile omului din această ţară, care a militat pentru drepturile femeilor și abolirea pedepsei cu moartea și pentru îmbunătățirea condițiilor de închisoare în Iran.

Premiul Nobel pentru Pace: Narges Mohammadi

Premiul va fi privit ca un omagiu adus mișcării Femeia, Viața, Libertatea, din Iran, care a zguduit instituția clericală, anul trecut, dar a fost suprimată, cu mulți activiști ai ei fie uciși, fie aflaţi în închisoare.

Protestele au fost declanșate de moartea în custodia poliției a tinerei kurde Mahsa Amini, după ce a fost arestată pentru că nu purta hijab, în conformitate cu regulile statului. Conflictul privind purtarea hijabului continuă.

Mohammadi ispășește mai multe pedepse în Închisoarea Evin, din Teheran, însumând 12 ani de închisoare, potrivit organizației pentru drepturi Front Line Defenders, aceasta fiind cea mai recentă dintre numeroasele perioade în care a fost deținută.

Citeşte şi: Tensiuni în strâmtoarea Ormuz. Iranienii au orbit cu laser echipajul unui elicopter american

Acuzațiile împotriva ei includ răspândirea propagandei împotriva statului. Ea este de asemenea șef-adjunct al Centrului Apărătorilor Drepturilor Omului, o organizație neguvernamentală condusă de Shirin Ebadi, laureată a Premiului Nobel pentru pace în anul 2003. 

Comitetul a adăugat: „Lupta ei curajoasă a avut un mare cost personal”. În ultimii ani, Mohammadi nu a putut trăi cu familia ei, care a fost nevoită să părăsească Iranul.

Ea a fost activă din interiorul închisorii, avertizând asupra protestelor la nivel național, publicând scrisori despre starea închisorilor și a centrelor de detenție și a violenței împotriva prizonierilor și a deținuților.

Citeşte şi: Cum a murit Mahsa Amini, simbolul protestelor din Iran: Raportul medical emis de Teheran

Nazanin Zaghari-Ratcliffe, cetăţeanul britanic-iranian care a împărţit o celulă de închisoare cu Mohammadi în Evin, a spus:

„Sunt atât de încântat pentru ea. Mă face să plâng. Ea a făcut atât de multe pentru noi toți, din Evin. Narges este o inspirație și un pilon pentru femeile din secția de femei din Evin, pentru lupta ei fără teamă împotriva încălcării drepturilor femeilor, a folosirii izolării și a execuției în sistemul judiciar din Iran.

Acest premiu aparține fiecărei femei iraniene care, într-un fel sau altul, a fost și rămâne o victimă a nedreptății în Iran.”

Apropiaţii lui Narges vorbesc din Diaspora

Soțul lui Mohammadi, Taghi Rahmani, a spus că premiul îi va încuraja și mai mult lupta și mișcarea pe care o conduce.

„Acest premiu Nobel va încuraja lupta lui Narges pentru drepturile omului, dar, mai important, acesta este de fapt un premiu pentru Femeia, Viața, Libertatea [mișcarea]”, a declarat Rahmani, într-un interviu la casa lui din Paris, unde a locuit. în exil, cu copiii lor, de la scurt timp după ce Mohammadi a fost închisă, în anul 2015, conform The Guardian.

Fratele ei, Hamidreza, a declarat pentru postul norvegian NRK că speră că premiul va face viețile activiștilor mai sigure, în Iran.

„Situația de acolo este foarte periculoasă, activiștii de acolo își pot pierde viața”, a spus el. Descriind cum a reacţionat la vestea premiului surorii sale, el a spus: „Bucuria este atât de mare. Sunt atât de fericit în numele lui Narges.”

"Au fost hărţuiţi"

Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului a declarat că premiul a evidențiat curajul și determinarea femeilor iraniene în fața represaliilor, intimidării, violenței și detenției.

„Au fost hărțuiți pentru ceea ce fac sau nu poartă. Există măsuri juridice, sociale și economice din ce în ce mai stricte împotriva lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al UNCHR, Elizabeth Throssell, reporterilor.

Autoritățile iraniene încă nu au comentat premiul, dar agenția de presă semi-oficială Fars a declarat că Mohammadi „și-a primit premiul de la occidentali” și a acuzat-o că a făcut „de mai multe ori titluri de presă, din cauza actelor sale împotriva securității naționale”.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te