joi 23 octombrie
EUR 5.0823 USD 4.3826
Abonează-te
Newsweek România

Polonia nu deschide frontiera feroviară cu Belarus. Sute de trenuri blocate, China pierde miliarde €

Data publicării: 18.09.2025 • 21:25 Data actualizării: 18.09.2025 • 21:28
Închiderea frondierei feroviare Polonia-Belarus perturbăcomerțul Chinei în Europa - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Închiderea frondierei feroviare Polonia-Belarus perturbăcomerțul Chinei în Europa - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Camioane stau la coadă la granița polono-ucraineană din Dorohusk, sud-estul Poloniei, 17 septembrie 2025, după ce Polonia a închis frontiera cu Belarus - Foto: Profimedia Images
Camioane stau la coadă la granița polono-ucraineană din Dorohusk, sud-estul Poloniei, 17 septembrie 2025, după ce Polonia a închis frontiera cu Belarus - Foto: Profimedia Images

Polonia a refuzat să ridice restricțiile la frontieră privind traficul feroviar din Belarus, unde s-au desfășurat manevrele ruso-bieloruse Zapad 2025, perturbând lanțuri de aprovizionare în valoare de miliarde de dolari. Sute de trenuri de marfă sunt blocate la frontieră.

Produsele electronice, utilajele, bateriile și bunurile perisabile, precum peștele și produsele farmaceutice, sunt blocate de partea bielorusă, amenințând rutele comerciale ale Chinei spre Europa

Exercițiile militare ruso-bieloruse Zapad 2025 s-au încheiat oficial,  dar Polonia a decis să-și mențină închisă granița cu Belarus pe termen nelimitat.

Prin închiderea frontierei a fost secționată o arteră comercială de 25 de miliarde de euro pe an între China și UE.

Polonia ține închisă frontiera feroviară cu Belarus, blocând sute de trenuri de marfă ale Chinei

Varșovia și-a închis vineri granița cu Belarus pentru a monitoriza mai bine manevrele ruso-bieloruse la scară largă „Zapad”.

Dar ceea ce a fost o măsură de precauție temporară, acum este o decizie pe termen nelimitat, Guvernul invocând „îngrijorarea pentru siguranța cetățenilor polonezi” și adăugând că „traficul va fi restabilit odată ce granița va fi complet sigură”.

Închiderea traficului afectează o rută comercială care reprezintă 90% din transportul feroviar de mărfuri între China și UE.

Pe această rută, volumele de mărfuri dintre China și UE au crescut cu 10,6% în 2024, în timp ce valoarea mărfurilor a crescut cu aproape 85%, ajungând la 25,07 miliarde de euro. 

Coridorul reprezintă acum 3,7% din totalul comerțului UE-China, față de 2,1% cu un an mai devreme, un avantaj pentru giganții comerțului electronic precum Temu și Shein.

Și firmele poloneze ar putea avea de suferit. PKP Cargo, controlată de stat, a declarat că întârzierile scurte pot fi gestionate, dar a avertizat că o închidere prelungită ar devia comerțul spre sud, prin Kazahstan, Marea Caspică și Marea Neagră și mai departe spre sudul Europei sau Turcia.

Camioane stau la coadă la granița polono-ucraineană din Dorohusk, sud-estul Poloniei, 17 septembrie 2025, după ce Polonia a închis frontiera cu Belarus - Foto: Profimedia Images
Camioane stau la coadă la granița polono-ucraineană din Dorohusk, sud-estul Poloniei, 17 septembrie 2025, după ce Polonia a închis frontiera cu Belarus - Foto: Profimedia Images

10.000 de șoferi bieloruși angajați de firmele de transport poloneze sunt, de asemenea, blocați, incapabili să se întoarcă la muncă în Polonia sau chiar să se întoarcă acasă, potrivit Kyiv Post.

Polonia: „Logica comerțului este înlocuită acum de logica securității”

Închiderea are loc la doar o săptămână după ce compania PKP a lansat primul său tren de marfă Varșovia-China, care transportă mărfuri din mai multe țări europene.

Ministrul chinez de Externe, Wang Yi, a zburat la Varșovia pentru a discuta cu omologul său polonez, Radosław Sikorski despre situația de criză.

Citește și: Trump, alături de premierul Marii Britanii: Pun presiune pe Putin, dar nu-i mai cumpărați petrolul

„În timpul discuțiilor s-a precizat foarte clar că, în această situație, logica comerțului, care este benefică și pentru noi, este înlocuită de logica securității. Iar acest lucru a fost exprimat foarte clar de ministrul Sikorski”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului polonez de Externe, Paweł Wronski.

El a adăugat că partea chineză nu a formulat nicio cerere directă de redeschidere a frontierei.

Citește și: Europa renunță complet la importurile de petrol și gaze din Rusia. Pune sancțiuni pe flota lui Putin

„Washingtonul este mai mult decât fericit să vadă rutele închise - cel puțin temporar - deoarece a făcut presiuni asupra Uniunii Europene pentru a introduce tarife suplimentare asupra Chinei din cauza exporturilor de petrol și gaze rusești către Beijing”, a declarat Piotr Krawczyk, fostul șef al Agenției de Informații Externe a Poloniei.

„Cred că sunt încântați că, în loc de tarife, principala poartă terestră pentru mărfurile chinezești este acum blocată pentru o perioadă”, a adăugat el.

„De asemenea, sunt destul de sigur că americanii zâmbesc și susțin Guvernul polonez în a nu se grăbi să o redeschidă - cel puțin nu foarte curând.”

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră