Polonia cere un sfert din fondul alocat de Europa pentru apărare. Cu ce intră România în schema SAFE

DE Adina Mutăr | Actualizat: 30.07.2025 - 18:44
Polonia cere un sfert din fondul alocat de Europa pentru apărare - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Polonia cere un sfert din fondul alocat de Europa pentru apărare - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Polonia cere un sfert din fondul alocat de Europa pentru apărare. Cu ce intră România în schema SAFE  - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)
Polonia cere un sfert din fondul alocat de Europa pentru apărare. Cu ce intră România în schema SAFE - Foto: Profimedia Images (imagine cu rol ilustrativ)

Polonia a solicitat oficial împrumuturi de 45 de miliarde de euro dintr-o nouă schemă a Uniunii Europene SAFE - ce vizează consolidarea infrastructurii de apărare și securitate a blocului. Cu ce intră România în schema SAFE?

SHARE

Polonia cere un sfert din fondul alocat de Europa pentru apărarea blocului comunitar. Alocarea depinde de cererea celorlalte state. Cu ce intră România în schema SAFE?

Cererea face parte din Acțiunea de Securitate a Europei (SAFE), o facilitate de împrumut de 150 de miliarde de euro lansată pentru a sprijini statele membre în modernizarea capacităților lor militare, inclusiv arme, muniții și alte nevoi de apărare.

Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunțat depunerea cererii, declarând că Varșovia a depus o solicitare preliminară la Comisia Europeană pentru a obține finanțare în cadrul programului SAFE.

Polonia cere un sfert din fondul SAFE al UE, pe motiv că va consolida apărarea NATO

„Dorim ca banii din acest fond să consolideze capacitățile cheie ale Forțelor Armate Poloneze și programele noastre de securitate, inclusiv, printre altele, programul «Scutul Estic»”, a declarat ministrul, potrivit Anadolu.

Kosiniak-Kamysz a menționat că Guvernul polonez a pregătit proiecte de apărare în valoare de aproximativ 45 de miliarde de euro.

„Suma finală pe care o vom primi va depinde de numărul de cereri și de alocarea fondurilor de către Comisia Europeană între statele membre.”

Descriind cererea drept „o investiție reală” în industria de securitate și apărare a Poloniei, el a spus că aceasta va consolida, de asemenea, capacitățile de apărare europene și NATO mai ample.

Comisia Europeană a confirmat cererea Poloniei, adăugând că cel puțin 20 de state membre erau așteptate să solicite împrumuturile SAFE înainte de termenul limită.

20 de state membre solicită fonduri SAFE. Cu ce proiecte intră în schemă România

România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare şi creşterea mobilităţii militare.

„Aproximativ 70% dintre proiectele incluse în aplicația depusă de România au în vedere achiziții de echipamente militare care să dezvolte industria națională de apărare, iar restul de 30% pentru creșterea mobilității militare de tip transport și conectare logistică”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Propunerile de proiecte au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de CSAT la data de 30 aprilie 2025 și condus de Cancelaria Primului-Ministru, în strânsă consultare cu echipa Administrației Prezidențiale, ministerele Apărării Naționale, Afacerilor Interne, Economiei, Transporturilor și ai altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

Nu se declară la cât se ridică suma solicitată din fondul SAFE pentru proiectele stabilite.

Programul SAFE, inițiat în timpul recentei președinții a Poloniei la Consiliul UE, este considerat o componentă cheie a eforturilor Europei de reînarmare și pregătire pentru provocările emergente în materie de securitate reprezentate de agresiunea Rusiei.

Bugetul UE susține împrumuturile emise prin SAFE și poate fi utilizat atât pentru achiziții naționale, cât și pentru achiziții comune de echipamente militare.

Împrumuturile sunt acordate în baza unui plan național de investiții în industria de apărare, aprobat de Comisia Europeană, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030.

Citește și: Trimiterea tancurilor NATO în România, imposibilă. Pe drumurile noastre încape doar T-72 rusesc

Țările din afara UE, inclusiv Ucraina, Norvegia, Elveția și Regatul Unit, sunt, de asemenea, eligibile să participe prin acorduri speciale.

Tancurile NATO se împotmolesc în Europa de Est

Șeful transporturilor UE, comisarul Apostolos Tzitzikostas, a tras un semnal de alarmă declarând că dacă Rusia atacă granița de Est a Uniunii, zonă în care se află și România, tancurile NATO nu pot ajunge în timp util din cauza infrastructurii.

Tancurile moderne ar rămâne blocate în tuneluri, ar provoca prăbuşirea podurilor.

Citește și: Șeful transporturilor UE: Dacă Rusia atacă România tancurile NATO nu ajung din cauza infrastructurii

O mare parte din infrastructura existentă nu a fost construită în ideea de a transporta armate în cadrul blocului european.

Camioanele de pe drumurile europene cântăresc, în general, până la 40 de tone, în timp ce un tanc cântăreşte până la 70 de tone.

Logistica este principalul domeniu în care țările membre NATO din Europa de Est, printre care și România, trebuie să investească.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te