”Este dreptul meu să iau toate măsurile pentru a mă proteja şi a-mi proteja familia sau oamenii apropiaţi, aşa cum cred că e mai bine pentru ei. În această perioadă, Moldova nu este o ţară sigură,iar asta nu din cauza posibilelor dosare inventate de oponenţi, dar din cauza unora care îşi doresc să o preia cu forţa", a scris Plahotniuc, în primul său mesaj public după retragerea PDM de la guvernare.
Plahotniuc a părăsit ţara pentru câteva zile pentru a-şi întâlni familia, a anunţat, duminică, un comunicat de presă al PDM, fără a preciza unde anume a plecat.
Publicația ”Unimedia” notează, însă, că acesta are doi copii care locuiesc în Elveţia, unde Vlad Plahotniuc deţine şi o vilă, pe malul lacului Geneva.
"În acelaşi timp, am nevoie de timp pentru a-mi securiza familia, după ce a trecut prin momente grele, inclusiv după o tentativă de răpire eşuată a mea, care a avut loc anul trecut, când mă aflam într-o vizită peste hotare. Copiii mei sunt speriaţi, familia mea este speriată şi nu se simte în siguranţă nicăieri. Familia mea are nevoie mai mult ca oricând să fiu lângă ea şi eu voi sta cât este necesar, pentru ca să treacă cu bine peste aceste momente şi să se simtă în siguranţă. Este dreptul meu să iau toate măsurile pentru a mă proteja şi a-mi proteja familia sau oamenii apropiaţi, aşa cum cred că e mai bine pentru ei. În această perioadă, Moldova nu este o ţară sigură, iar asta nu din cauza posibilelor dosare inventate de oponenţi, dar din cauza unora care îşi doresc să o preia cu forţa", a explicat Plahotniuc.
Liderul PDM a precizat că decizia partidului său de a se retrage de la guvernare reprezintă o nouă etapă pentru acesta, urmând să facă o opoziţie activă în timp ce se află în exil.
El a adăugat, în mesajul de pe Facebook, că are nevoie de o pauză pentru a lucra la mai multe planuri, cel mai important fiind acela de a "readuce stabilitatea în Moldova şi liniştea de care cetăţenii au nevoie."
"Până voi reveni acasă, am discutat în aceste zile cu colegii ce trebuie făcut pentru ca Partidul Democrat să activeze cât mai eficient mai departe. Am stabilit că vom face o opoziţie activă şi nu vom permite preluarea Republicii Moldova de către grupări de interese din afara ţării. Moldovenii trebuie conduşi din interiorul ţării, nu din afara ei, Moldova trebuie să rămână liberă şi independentă, nu să devină anexa unei alte ţări sau teritoriul, pe care vreun stat îşi face jocurile şi ne umileşte cetăţenii", a adăugat acesta.